Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 noiembrie 2014
Declarații politice · adoptat
Raluca Cristina Ispir
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Ieri, UNICEF a făcut publice rezultatele unui studiu care, pentru România, reprezintă un semnal de alarmă absolut îngrijorător. Conform oficialilor forului internațional, „România va pierde între 12 și 17 miliarde de euro în perioada 2015–2025, dacă menține investiția în educație la nivelul actual, iar o majorare a bugetului educației cu 6% din PIB ar însemna creștere economică de până la 2,95%, față de 2%, cât se estimează în prezent”.
Din păcate, problema rezultă din neacordarea de suficientă atenție investițiilor în educația copiilor încă din primele clase. Majorarea fondurilor alocate ar putea aduce beneficii reale acelora dintre școlari care, în timp, nu și-ar putea permite să urmeze cursuri universitare. Conform celor de la UNICEF, pentru cei care urmează cursurile liceale și universitare, fiecare an de școală pe care aceștia îl parcurg, „un an în plus de școală crește veniturile cu 8–9%, reduce riscul de a deveni șomer cu 8% și cel de apariție a unor probleme grave de sănătate cu 8,2%. Absolvenții de învățământ secundar superior câștigă cu 25–31% mai mult decât cei care au terminat ciclul primar și cel gimnazial. Câștigurile obținute de persoanele care termină o facultate le depășesc cu aproape 67% pe cele ale elevilor care renunță la școală după învățământul secundar superior.”
Dacă aceste date nu sunt suficiente pentru a reflecta asupra posibilității creșterii bugetului acordat educației, pot să vă mai informez că o creștere cu aproximativ 5% a numărului de studenți în următorii zece ani ar avea efecte benefice și asupra produsului intern brut, care ar putea crește cu aproximativ 3,5 procente. Sunt ferm convinsă de faptul că, în momentul în care ne vom canaliza atenția către reforma
reală a educației, aceste obiective nu sunt de neatins. Există alocări de fonduri europene care pot fi folosite în beneficiul educației copiilor noștri și putem crește ponderea educației în actualul buget, care se pare că va fi gata până la 1 decembrie. Trebuie să fim responsabili și să-i responsabilizăm și pe cei care decid în acest sens. Nu trebuie să uităm niciun moment că discutăm despre viitorul celor care vor fi baza României peste câțiva ani și, din acest motiv, cred că trebuie acordată o importanță maximă educației, din primii ani de școală până în gimnaziu, liceu și facultate. Dificultățile financiare nu trebuie să împiedice accesul la sistemul de învățământ, mai ales că s-a demonstrat, așa cum am arătat mai sus, că fiecare an de școală în plus contează în creșterea ulterioară a veniturilor. Un nivel de educație mai ridicat prezintă beneficii la nivel individual, așa cum arată UNICEF.
Aș dori să închei prin a-mi manifesta speranța că declarațiile ministrului educației cu privire la faptul că bugetul pe 2015 va fi unul pozitiv, cu posibilități de creștere în timp până la 6%, reprezintă mai mult decât declarații liniștitoare și își vor găsi aplicabilitatea și în realitate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .