Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 septembrie 2009
procedural · respins
Gheorghe Bîrlea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Există în principiu o intenție lăudabilă cu privire la inițiatorii acestei propuneri legislative. Pe marginea acestei intenții aș vrea să comentez puțin.
Cu câțiva ani în urmă am făcut o cercetare sociologică în mediul rural și a trebuit să trag o concluzie destul de îngrijorătoare. Habitatul nostru este populat din ce în ce mai agresiv cu tot felul de forme arhitecturale care nu au nimic comun nici cu tradiția, nici cu locul, ci, pur și simplu, denaturează zonele. Probabil că nu aceasta este cea mai inspirată formulă de a pune ordine în construcții, dar va fi nevoie să inițiem o lege care să pună la dispoziția consiliilor județene un instrument legislativ valoros care să nu mai permită tot felul de construcții aberante ca formă, culoare și așa mai departe, care pur și simplu parazitează zonele noastre. Din acest punct de vedere ideea este lăudabilă. Probabil că nu aceasta este modalitatea adecvată pentru a face ordine în dezordinea care domină construcțiile de locuințe în țară.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.