Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 martie 2008
Informare · adoptat tacit
Lucian Augustin Bolcaș
Discurs
Iertați-mă, din nou regret intervenția CSM-ului și iertați-mă că trebuie să spun adevărul. Articol mai tâmpit decât acest art. 62, de la punctul 79, n-am găsit formulat în nicio lege: „Pentru infracțiunile prevăzute în prezenta lege acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.” Asta este singura dispoziție procedurală privind cercetarea și judecarea infracțiunilor care se pedepsesc cu cinci ani închisoare. Este o absurditate!
Din punct de vedere procedural trebuia stabilit organul competent să declanșeze și să efectueze urmărirea penală și trimiterea în judecată, să se stabilească instanța competentă, nu numai teritorial, dar și material, pentru judecarea acestor infracțiuni, pentru că unele se judecă în primă instanță de judecătorii, altele de tribunale și altele chiar de Înalta Curte de Casație și Justiție. Trebuiau să se stabilească căile de atac și procedurile de urmat, dacă este vorba de proceduri speciale în domeniul infracțiunilor speciale.
În aceste condiții, toate infracțiunile nu au niciun fel de substanță și niciun fel de suport.
Propunerea mea: trimiterea art. 62 la comisie, pentru a se stabili o procedură care să nu ne facă de râs pe noi, ca parlamentari.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.