Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 noiembrie 2014
Declarații politice · adoptat
Valeriu Ștefan Zgonea
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Îi rog pe toți colegii să-și invite colegii în sală pentru a începe dezbaterea pe articolul 182.
Domnule Popescu, prezența? Avem cvorum? Dragi colegi,
Continuăm lucrările. Din totalul celor 401 deputați, 235 sunt prezenți. Sunt absenți 126, din care doar 23 participă la alte activități parlamentare. Cvorumul legal este îndeplinit.
Pe ordinea de zi, la solicitarea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, avem dezbateri politice organizate în conformitate cu prevederile art. 182 din regulamentul nostru, cu participarea prim-ministrului.
Biroul permanent și Comitetul liderilor grupurilor parlamentare au hotărât să propună următoarea dezbatere... desfășurare:
– prezentarea temei dezbaterii politice de către un reprezentant al Grupului parlamentar al PNL, având timp maxim alocat 3 minute;
– prezentarea de către domnul Victor Ponta, prim-ministru al României, a principalelor aspecte ale temei supuse dezbaterii politice. Are timp rezervat 50 de minute, pe care le utilizează, după cum știți, la începutul și la finalul dezbaterilor;
– dezbaterea din partea grupurilor politice parlamentare, câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar. Timpul maxim alocat este următorul: grupurile mari... grupul cel mai mare, PSD-ul, 15 minute; PNL-ul, 10 minute; grupurile parlamentare PDL, conservator și neafiliați, câte 5 minute; PP-DD-ul, minoritățile naționale, UDMR-ul, câte 3 minute.
La finalul dezbaterilor se dă cuvântul reprezentantului Guvernului, după cum știți.
Obiecții la procedură?
Aveți cuvântul. Domnul deputat Márton Árpád, viceliderul Grupului parlamentar al UDMR.
Păi, a ridicat înaintea dumneavoastră, a fost mai rapid de mână.
Domnule Árpád, aveți cuvântul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.