Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 iunie 2012
procedural · respins
Frunda György
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
, pentru că la ședința Consiliului European există două instrumente juridice. Acestea sunt directiva și decizia, care implică luarea măsurilor și asumarea răspunderii guvernelor naționale. Deci singurul care poate să-și asume această responsabilitate este prim-ministrul țării respective.
În ceea ce privește conduita de până acum a președintelui republicii, care, în mod abuziv și printr-o interpretare autoritară a actului fundamental, a reprezentat România, cred eu că este o atitudine care trebuie evitată pe viitor, indiferent de persoana Președintelui României.
Profit de această ocazie să vă propun, doamnelor și domnilor senatori și deputați, ca noul Parlament al României, cei care vor mai fi aici sau vom fi aici, să gândim, într-adevăr, o revizuire a actului fundamental al României. Are prea multe scurtcircuite constituționale, are o interpretare atât de laxă din partea Curții Constituționale și a instituțiilor fundamentale, încât nu funcționează și nu se aplică normal.
Haideți să mergem spre o republică parlamentară!
Marea majoritate a țărilor membre ale Uniunii Europene sunt republici parlamentare, pentru că democrația se hotărăște în Parlament, iar Președintele României – și-mi doresc cu sinceritate acest lucru – să fie un om de cultură generală, să fie o personalitate a acestei țări de care să fiu mândru, de care să mă simt reprezentat și care să vreau să mă reprezinte întotdeauna, iar deciziile politice, lupta politică să fie luate în Parlament, iar responsabilitatea și decizia să fie ale Guvernului.
De aceea, fără a avea parti-pris-uri și, după câte ați văzut, fără a avea puncte de vedere politice, printr-o interpretare onestă a Constituției, vă propun, în numele celor două Grupuri parlamentare ale UDMR, cu consecvența și rigurozitatea de care dăm dovadă de 22 de ani, să dăm această interpretare cererii Guvernului.
Vă mulțumesc că m-ați ascultat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.