Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 octombrie 2009
procedural · adoptat tacit
Frunda György
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Îmi era frică de faptul că o să-mi spuneți să mai încerc o dată și să fiu mai lung, dar am o veste bună – voi fi foarte scurt.
Sunt de acord cu tot ceea ce au spus colegii mei, și vreau să le mulțumesc tuturor, cu o singură excepție, nu-mi doresc vremurile lui Ceaușescu, nici măcar cu locuința asigurată într-un sat. Trebuie să vă spun că atunci au plecat mai mulți medici decât astăzi, mulți au sărit peste frontieră, unii au fost arestați și bătuți, alții au reușit să fugă. A fost un sistem în care medicul a fost mult mai puțin respectat ca acum, nu au avut atâtea șanse ca acum, cu toate greutățile, care sunt inerente, ale actualului regim, dar voiam să dau o replică, pentru că mi s-a părut că este un soi nu de laudă, dar de recunoaștere a ceea ce făcea regimul Ceaușescu pentru medici. Cred că regimul Ceaușescu îi dezumaniza pe medici.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.