Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 februarie 2019
other · adoptat
Nicolae Liviu Dragnea
Aprobarea repartizării locurilor pentru funcțiile din Biroul permanent al Camerei Deputaților
Discurs
Îmi pare rău.
În continuare, vă prezint, că așa mă obligă regulamentul, o informare scrisă din partea domnului deputat neafiliat Zamfira Constantin Cătălin, care ne aduce la cunoștință că va activa în cadrul Grupului parlamentar al PSD.
În continuare.
## Doamnelor și domnilor deputați,
Ordinea de zi și programul de lucru pentru ședința de astăzi, întocmite de Biroul permanent și aprobate de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite. Pe ordinea de zi avem:
1. Alegerea vicepreședinților, secretarilor și chestorilor Camerei Deputaților.
Vă reamintesc faptul că, potrivit prevederilor regulamentare, cei patru vicepreședinți, patru secretari și patru chestori care fac parte din Biroul permanent se aleg la începutul fiecărei sesiuni ordinare.
Repartizarea locurilor în Biroul permanent pentru grupurile parlamentare se aprobă de plenul Camerei Deputaților, la propunerea liderilor grupurilor parlamentare, pe baza negocierilor dintre aceștia, respectându-se configurația politică a Camerei Deputaților.
Comitetul liderilor a înaintat documentul întocmit în urma negocierilor și, potrivit acestui document, propunerile
de repartizare a locurilor de vicepreședinți, secretari și chestori ai Camerei Deputaților se prezintă astfel:
– vicepreședinți: Grupul parlamentar al PSD – trei locuri, Grupul parlamentar al PNL – un loc;
– secretari: Grupul parlamentar al PSD – un loc, Grupul parlamentar al PNL – un loc, Grupul parlamentar al USR – un loc, Grupul parlamentar al minorităților naționale – un loc;
– chestori: Grupul parlamentar al PSD – două locuri; Grupul parlamentar al UDMR – un loc, Grupul parlamentar ALDE – un loc.
Urmează votul asupra propunerilor prezentate.
Vă rog să pregătiți cartelele de vot.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.