Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 iunie 2010
other · respins
Aurelia Vasile
Discurs
Îmi pare rău, stimați colegi, sunt prezentă. N-am votat, dar domnul secretar m-a trecut prezentă în condică.
## Doamnă președinte,
Asist cu mult interes la ce se întâmplă în ședința reunită a Partidului Democrat, a UDMR-ului și cine o mai fi prin sală, dar vreau să vă reiterez, și doresc să rămână în stenograma ședinței și, poate, pentru cei care ne urmăresc în acest moment, că art. 32 al Regulamentului ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, în filozofia articolului, ultimul paragraf spune că „Rezultatul votului secret, exprimat prin buletine de vot sau prin bile, se constată de către Birourile permanente ale celor două Camere.”
Luând act de faptul că două grupuri parlamentare au părăsit ședința, Grupurile parlamentare ale Alianței politice PSD+PC și Grupurile parlamentare ale PNL, vă anunț că procesul-verbal este invalidat, că procesul-verbal nu este real, pentru că nu este semnat de toți membrii Birourilor permanente reunite, în condițiile în care cei care au fost prezenți la numărare nu au întrunit cvorumul. Deci este un proces-verbal ilegal.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.