Tamara Dorina Ciofu

„Implicarea autorităților locale în susținerea copiilor cu părinții plecați în străinătate, prin intermediului proiectelor comunitare”

Fenomenul migrației cu care România se confruntă în ultimii ani a avut ca efect secundar crearea unei noi categorii defavorizate în societatea noastră, cea a copiilor lăsați de părinții care au plecat la muncă în străinătate. Cu toate că cifrele legate de numărul copiilor lăsați în grija unor tutori legali au mai scăzut în ultimii ani, problemele acestor copii rămân în continuare nerezolvate.

Statul s-a aplecat în mai multe rânduri asupra acestei problematici și, în colaborare cu societatea civilă, a inițiat și a elaborat acte normative cu scopul de a acoperi legal situațiile în care se află acești copii. Un exemplu în acest sens este chiar Legea nr. 257/2013 care a intrat în vigoare de luna trecută. Prin această lege se corectează scăpări și se reglementează situații rămase fără răspuns de-a lungul anilor.

Cu toate acestea, un act normativ, oricât de cuprinzător ar fi, nu poate rezolva problemele de fond ale acestor copii rămași practic în grija întregii comunități. Responsabilitatea creșterii și a integrării acestora în societate, în lipsa unei educații primite într-un mediu familial tradițional, ne revine tuturor.

Un rol special în aceste situații îl are, fără îndoială, autoritatea locală. Știm cu toții că aceste cazuri nu sunt repartizate în mod egal pe teritoriul României și că unele comunități au o reală problemă în ceea ce privește copiii lăsați în urmă de părinții plecați la muncă în străinătate. De aceea, cred cu tărie că autoritățile locale trebuie să își extindă aria de servicii sociale puse la dispoziția acestora, chiar și mai departe de reglementările legale obligatorii.

Un exemplu în acest sens ar putea fi crearea de parteneriate cu asociațiile de protecție a copiilor, în vederea identificării nevoilor acestora. O mare parte din povara autorităților locale de a identifica soluții poate fi preluată de organizațiile nonguvernamentale, care pot oferi asistență primăriilor și serviciilor de protecție a copiilor.

O altă propunere ar fi instituirea de protocoale cu unitățile de învățământ, în vederea ținerii unei evidențe a copiilor rămași în grija unor tutori. În cazul în care părinții nu își respectă obligația de a anunța autoritățile asupra intenției de a părăsi țara, școlile ar putea veni în sprijinul autorităților locale în monitorizarea acestor copii.

Unitățile de învățământ mai pot pune la dispoziția elevilor centre de tineret în care să își petreacă timpul liber, în speranța că astfel se va putea substitui, măcar parțial, timpul petrecut alături de familie. Costurile ar putea fi asigurate prin programe europene, accesate prin intermediul autorităților locale, în colaborare cu unitățile școlare.

În încheiere aș vrea să îmi exprim speranța ca noua lege care, printre altele, protejează și copiii rămași în țară să aibă efectele dorite. Totodată, vreau să subliniez faptul că toți trebuie să ne asumăm responsabilitatea educării copiilor cu părinți plecați în căutare de o viață mai bună. Dacă autoritățile publice își asumă responsabilitatea elaborării unui cadru legal pentru protejarea copiilor, atunci comunitatea trebuie să acționeze, să se implice activ și să ajute la identificarea problemelor și soluțiilor pentru copii.