Constantin Avram

## „Implozia liberală”

La formarea Uniunii Social-Liberale în februarie 2011 era greu de crezut, era de neimaginat ceea ce se întâmplă azi cu Partidul Național Liberal. Se tot vorbea de guvernare USL până în 2016, se vorbea de armonizarea relațiilor dintre PSD și PNL, în filialele județene, de formarea unor noi majorități în toate consiliile locale din țară, de atingerea potențialului electoral maxim cu prilejul alegerilor prezidențiale din noiembrie 2014 etc. Dar iată că evoluția evenimentelor politice, de altfel foarte rapidă, nu numai că nu a confirmat aceste deziderate comune, ci, dimpotrivă, a arătat cât de nesigură, de instabilă la nivel relațional și de comunicare poate fi o alianță politică cu majoritate de 70% în Parlament.

Ce a făcut, ce a dres, cu cine s-a consultat Crin Antonescu, de a reușit într-un timp record să rupă Alianța USL, nu știe mai nimeni de pe scena politică, nici chiar liberalii. S-au convocat forurile de decizie cele mai înalte, s-au expus deciziile în emisiuni TV, pe toate canalele media, s-a trecut la excluderi, la dezertări, la amenințări asupra deputaților și senatorilor PNL, iar în mentalul public s-a instalat o mare dezamăgire. În unele filiale județene unde existau deja tensiuni acumulate, situația a devenit explozivă, necesitând medierea conducerii centrale. Liberalii acuzau, nefondat zic eu, acțiunile social-democraților în ceea ce privește pregătirea campaniei pentru prezidențiale și nesusținerea fermă a lui Crin Antonescu la Președinția României. Situația s-a deteriorat rapid și ca urmare a faptului că ambele partide candidau separat la alegerile europarlamentare de pe 25 mai 2014 și a culminat cu ruperea USL. Deși Victor Ponta a lansat numeroase apeluri la refacerea USL-ului, susținând un liberal la președinția Senatului, acestea au rămas fără răspuns din partea liberalilor. Oricum, în foarte multe filiale județene colaborarea devenise aproape imposibilă din cauza lăcomiei conducerilor județene a liberalilor privind aplicarea protocoalelor la nivel județean, așa că actuala situație din interiorul PNL devenea tot mai limpede.

Într-un interval de timp demn de toate recordurile în politică, Crin Antonescu s-a răzgândit, a renunțat prin demisie la președinția PNL, dar și la candidatura pe care o pregătea de foarte mulți ani. De ce a făcut toate aceste gesturi e foarte greu de înțeles în actualul context politic în care, iată, se va alia cu cei de la PDL, pe care până mai ieri îi desființa politic cu toate ocaziile. Vorba lui nenea Iancu: „...pupat piața Endependenții...” și lucrurile au luat o altă întorsătură. Tensiunea în PNL a devenit fără margini, atunci când Antonescu, încă președinte al PNL, a anunțat trecerea partidului în grupul PPE al Parlamentului European și abandonarea grupului ALDE, tocmai pentru a marca eforturile în acest sens ale lui Sorin Frunzăverde, Mihai Stănișoară și alții. Nici nu bănuim noi ce tensiuni interne sunt în PNL, ce grupuri de deputați sau senatori susțin cu adevărat această mișcare politică, pentru că la votul din Delegația Permanentă s-a înregistrat o majoritate covârșitoare neconformă cu realitatea, cred eu. S-a apelat la soluția Klaus Iohannis care să salveze situația din interiorul partidului, dar se pare că soluția nu rezolvă toate problemele rezultate din ieșirea de la guvernare și polarizează viața politică internă în PNL, câtă vreme PDL, noul aliat al liberalilor, are rezerve cu candidatura la Președinție a lui Klaus Iohannis. Rezerve uriașe asupra alianței cu PDL și trecerea în grupul PPE al Parlamentului European au și lideri de opinie precum Ioan Ghișe, Radu Stroe, Călin Popescu Tăriceanu și foarte mulți alții, așa că la apropiatul Congres al PNL ne putem aștepta la ruperea partidului în mai multe facțiuni politice, situație în care Partidul Național Liberal se întoarce cu 20 de ani în urmă, când pe scena politică activau vreo 5-6 partide de sorginte liberală. Se pare că sunt create condițiile pentru o implozie liberală... dar e mare păcat!