„Importanța cercetării pentru dezvoltarea României” În ultimii cinci ani, bugetul acordat cercetării în România a fost în continuă scădere, determinând diminuarea calității competițiilor de inovare, precum și scăderea numărului acestora. Astfel, încetează procesul care reprezintă cel mai mare avantaj competitiv în orice industrie. Membrii asociației cercetătorilor din România anunță că cercetarea românească nu poate face față provocărilor pe care le aduce societatea științifică europeană. În acest context, ceea ce reprezintă un subiect viabil de cercetare anul acesta nu va mai fi neapărat relevant anul viitor sau peste doi ani. Cercetătorii români sunt obligați să ajungă la rezultatele planificate în momentul acordării unui buget, buget care scade anual.
Conform membrilor asociației Ad Astra, prin HG nr. 929 din 21 octombrie 2014, suma prevăzută pentru bugetul cercetării este de 3,87 miliarde de lei, însă suma alocată prin bugetul propus de Guvern și aprobat de Parlament este de 2,17 ori mai mică, tocmai în condițiile în care aceasta a scăzut constant în ultimii ani.
Dacă nu asigurăm un viitor pentru cercetare, riscăm să pierdem toate mințile valoroase care se vor reorienta către Occident, din cauza faptului că România nu asigură cadrul necesar dezvoltării proiectelor pe care acești oameni de știință și le propun și nici nu le pune la dispoziție mijloace de dezvoltare personală. Din cauza tăierilor bugetare sistematice, proiectul de la Măgurele, care trebuie să adăpostească cel mai mare laser din lume, are o întârziere de mai bine de un an. În condițiile în care acesta este tratamentul pe care autoritățile române îl administrează elitelor științifice, mai este oare un motiv de uimire faptul că experții români în termodinamică și optică pleacă în Europa, unde acceleratorul de particule intră deja în a doua fază a existenței?
Profesia de cercetător, în orice domeniu, este una de înaltă demnitate, care necesită și o înaltă conduită morală. Acest lucru trebuie avut în vedere de către autorități, care trebuie să permită cercetătorilor să își urmeze drumul, pentru a aduce foloase întregii comunități. Cercetarea nu mai poate suporta alte tăieri bugetare și este necesar să înțelegem că mediul în care societatea românească se va dezvolta pe viitor depinde doar de noi. UEFISCDI trebuie să își asume
sarcina unei mai bune gestionări a fondurilor alocate pentru cercetare, mai ales dată fiind creșterea bugetară de la sfârșitul lui 2014.
Pe lângă acest aspect, este necesar să acordăm tot sprijinul de care putem dispune pentru a promova tinerele talente, pentru a-i motiva să intre în sistem și să umple locurile lăsate goale de colegii care au plecat în diaspora. De asemenea, trebuie să creștem numărul de competiții, pentru a stimula dezvoltarea proiectelor comunității științifice într-un pas mult mai alert. Avantajul competitiv pe care cercetarea îl oferă nu trebuie, sub nicio formă, ignorat.
Cornel George Comșa · 24 martie 2015 · monitorul.ai
*
„Amenințările cibernetice și vulnerabilitățile României în materie de legislație”
Recent, a circulat informația conform căreia organizația teroristă Statul Islamic (ISIS) a atacat rețeaua informatică militară americană, de unde ar fi sustras datele personale ale unui număr de 100 de militari. Pericolul este unul real, cu atât mai mult cu cât niciun oficial american nu ar fi infirmat această informație. În aceste condiții, militari ai SUA și aliați ai NATO sunt în pericol, atât ei, cât și familiile lor.
Și în România, conform anunțurilor publice făcute de Serviciul Român de Informații, s-au înregistrat încă de la începutul anului 2015 serioase atacuri în mediul informatic, ce vizau rețelele guvernamentale, actori importanți din mediul privat sau factori decizionali din spectrul vieții publice. Mai multe celule teroriste sau altele de natură a înfăptui acțiuni ce pot atenta la securitatea națională a României au fost identificate și neutralizate, cu greu, de către Centrul Național Cyberint (CNC) și alți parteneri instituționali.
Procesul de combatere a amenințărilor cibernetice devine tot mai dificil în contextul în care România deține o carență de legislație în domeniu, substanțial mai mare decât în celelalte state membre NATO. Eșecul intrării în vigoare a Legii securității cibernetice a României înseamnă, de fapt, eșecul unui sistem de a putea lupta cu terțe grupuri de interese, care, finanțate de persoane cu grave probleme de corupție și organizații cu legături teroriste, au deturnat în spațiul public un mesaj deconstruit, menit să ducă la crearea de haos și, în final, la declararea legii ca fiind neconstituțională.
Acest mecanism subteran, creat pentru a păstra vidul de legislație în domeniu, se poate observa din erorile de argumentare cu care opinia publică și unii politicieni au atacat constituționalitatea legii. Desigur, nu putem trece cu vederea erorile corijabile și perfectibile de tehnică legislativă care, dacă există o voință politică fermă și în interesul securității cetățenilor României, se puteau amenda din nou în Parlament.
Cred că trebuie să repunem în dezbaterea parlamentară Legea securității cibernetice a României și să construim un punct comun cu mediul academic de specialitate, astfel încât să avem în cel mai scurt timp baza legală prin care să facem față riscurilor și atacurilor la care suntem supuși, ca stat și ca individ, în mediul virtual. Această nouă formă de terorism, cel virtual, este la fel de periculos ca tot ceea ce omenirea a cunoscut până în prezent, din cauza factorului timp cu care lucrează.
Nu încape loc de discuții dacă este bine sau nu să avem o lege prin care să evităm pierderea de vieți omenești, așa cum s-ar putea întâmpla, din nefericire, în cazul celor 100 de militari deconspirați de Statul Islamic. Avem nevoie urgent nu doar de o lege a securității cibernetice actualizată, ci și de infrastructura informatică necesară CNC pentru a-și putea desfășura activitatea la cele mai înalte standarde.
„Respectarea Acordului Minsk II – un deziderat european” Salut decizia Consiliului European din 19 martie 2015 de a corela ridicarea sancțiunilor economice și financiare împotriva Rusiei, care urmau să expire la mijlocul acestui an, cu aplicarea completă și la timp a prevederilor Acordului Minsk II dintre Ucraina și Federația Rusă, acord mediat de către Franța și Germania în calitate de reprezentanți ai UE.
Corelarea sancțiunilor economice europene împotriva Rusiei, cu respectarea și îndeplinirea angajamentelor de la Minsk, reprezintă o decizie diplomatică cu efecte semnificative pentru situația strategică a conflictului din Ucraina și pentru asigurarea păcii, ca singură soluție dezirabilă și tolerabilă pentru Uniunea Europeană.
Această legare a sancțiunilor cu îndeplinirea de către Rusia și forțele rebele din Ucraina a obligațiilor agreate la Minsk oferă acordului instrumente de sancțiune și recompensă, schimbând caracterul politic și strategic al îndeplinirii acestuia și încetării conflictului. Prin această mișcare, Uniunea Europeană menține presiunea asupra economiei ruse și poate stimula Kremlinul să acționeze în mod real pentru încetarea conflictului și revenirea teritoriilor rebele sub autoritatea legitimă și constituțională a Kievului, în condițiile unei autonomii locale și a respectării egalității în drepturi a tuturor cetățenilor ucraineni.
Federația Rusă, dacă dorește să rămână un partener credibil în afacerile internaționale și europene, trebuie să își asume și să ducă la îndeplinire obligațiile pe care le-a acceptat prin semnarea Acordului Minsk II.
Cred că un conflict armat nu-și mai are locul și timpul nicăieri în Europa sau în lume, iar marile puteri trebuie, precum Rusia, să își asume rolul fundamental de a asigura pacea și echilibrul de forțe în acest secol. Parteneriatul interstatal și buna vecinătate între oameni au avut de suferit pe marginea acestor conflicte din ultimii ani, iar amenințările unui nou Război Rece și unei noi curse a înarmărilor provoacă haos și pun în pericol întreaga construcție de pace și securitate realizată în ultimii 25 de ani în Europa.
*
„Rolul României în menținerea securității la Marea Neagră”
Schimbarea statutului Republicii Autonome Crimeea și a orașului Sevastopol, urmată la scurt timp de anexarea acestora, a modificat echilibrul geopolitic și situația strategică din Marea Neagră. Intrarea _de facto_ a Peninsulei Crimeea în componența Federației Ruse afectează întreaga securitate regională și pune statele de pe flancul estic al NATO și UE într-o potențială incapacitate de a răspunde adecvat unor noi dileme de securitate și de a-și putea proteja apele și teritoriul național.
În condițiile conflictului militar activ din sud-estul Ucrainei, în care forțe regulate și neregulate luptă împotriva forțelor legitime ucrainene, statele membre NATO de la Marea Neagră întâmpină o amplificare a vulnerabilităților și a problemelor asociate cu schimbarea echilibrului strategic la Marea Neagră.
Având în vedere contextul strategic general enunțat mai sus, consider că România trebuie să acționeze pe căi politice și diplomatice pentru ameliorarea vulnerabilităților apărute. România trebuie să inițieze demersurile diplomatice bilaterale și multilaterale, în special în cadrul NATO, pentru realizarea unei strategii integrate de securizare a Mării Negre și, în mod ideal, crearea unor structuri integrate de comandă și utilizarea complementară a resurselor militare, financiare și de altă natură a celor trei state NATO de la Marea Neagră. Asocierea și folosirea complementară a resurselor militare
*
ale României, Bulgariei și, eventual, ale Turciei ar putea duce la o ameliorare a vulnerabilității create de schimbarea echilibrului din Marea Neagră.
De asemenea, România trebuie să crească bugetul destinat înzestrării forțelor navale. Situația ingrată a întregii armate, dar în special a flotei maritime și aeriene, afectează potențialul de răspuns și crește semnificativ vulnerabilitățile la care țara noastră este supusă. Simpla calitate de membru NATO nu trebuie să ne facă să nu mai investim deloc în apărarea națională, așa cum s-a întâmplat în ultimul deceniu. Este obligația noastră să asigurăm cel puțin 2% din PIB pentru apărarea națională și să participăm în mod real la menținerea stabilității și securității noastre și a aliaților noștri din NATO.
Având în vedere relația destul de rece dintre București și Ankara, consider că este timpul ca domnul Klaus Iohannis și Ministerul Afacerilor Externe trebuie să remedieze deficiențele din relația bilaterală și să reinstituie relația strategică cu Turcia, așa cum este ea enunțată în Parteneriatul strategic dintre țările noastre. De asemenea, consider că România ar trebui să aducă în discuție la nivelul NATO și posibila rediscutare a art. 18 (2) din Convenția de la Montreux.
Așadar, pentru asigurarea securității naționale și a intereselor noastre la Marea Neagră, este necesară creșterea cooperării militare și politice dintre România, Bulgaria și Turcia, iar o inițiativă precum cea propusă mai sus are potențialul de a crește rolul României în regiunea Mării Negre și să reducă vulnerabilitățile strategice cu care ne confruntăm ca stat.
*
„Rezultatele de la simularea bacalaureatului și eșecul școlii românești”
Rezultatele simulării bacalaureatului de anul acesta arată, încă o dată, dacă mai era nevoie, eșecul și mediocritatea sistemului educațional românesc, în special a celui preuniversitar. Mai puțin de 40% din elevii care au participat la simulare au reușit să obțină o notă de trecere, ceea ce exemplifică slaba pregătire a viitorilor absolvenți de liceu și șansele reduse pe care aceștia le vor avea de a se integra în piața muncii și de a scurta tranziția dintre educație și muncă.
Eșecul școlii românești are cauze multiple, de la sistemul de evaluare mult prea lipsit de responsabilitate și până la permiterea avansării în clasele și ciclurile de învățământ superioare a elevilor nepregătiți corespunzător, cea din urmă fiind în directă corelație cu finanțarea per elev și nevoia școlilor de a avea cât mai mulți elevi. Deci cantitate, nu calitate.
Înainte de a putea remedia vreo problemă din sistem, este esențial să definim corect problemele. Răspunsurile corecte la o problemă prost pusă vor produce un eșec.
Școala românească suferă de proastă finanțare, proastă administrare, centralizarea excesivă a structurii administrative și didactice, descentralizarea excesivă care duce la proasta finanțare a liceelor și școlilor care au nevoie cel mai mult, cele din mediul rural și din regiunile slab dezvoltate și sărace.
Apreciez unele măsuri ale Ministerului Educației și Cercetării Științifice din ultimii ani, care au urmărit să amelioreze situația elevilor cu rezultate proaste și a celor care vor să urmeze o profesie tehnică, dar nu este suficient.
Ministerul trebuie să impună mai multă rigoare în procesul de evaluare a elevilor din clasele primare, sursa multor probleme pe care le întâmpină profesorii din gimnaziu și liceu. Avem elevi care termină învățământul primar și nu știu să facă calcule aritmetice simple nici măcar la sfârșitul
liceului, iar noi avem pretenția să facă integrale și calcule complexe. Fără o bază educațională temeinică, rezultatele elevilor români vor rămâne cu mult sub media statelor OCDE, iar economia românească va suferi de o lipsă din ce în ce mai mare de personal bine pregătit.
Fac un apel către Ministerul Educației să își ia în serios rolul de administrator al educației românești. Este timpul ca educația să primească resursele necesare, ca evaluarea și promovarea elevilor să se facă pe merit și cu responsabilitate, iar programa școlară să fie pregătită, astfel încât să atingă necesitățile economiei și societății noastre.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.