Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 mai 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Cosmin Mihai Popescu
Discurs
„Împrumutul extern al României și rolul Parlamentului” Am trecut cu toții, în ultimele 5 luni, de la agonia unei crize economice de amploare la extazul salvării oferite atât de acordul cu Fondul Monetar Internațional, cât și cu Uniunea Europeană. Ceea ce trebuie spus este faptul că cele două acorduri de împrumut nu sunt decât premisele necesare pentru ca situația economică din România să se amelioreze. Ea nu se va îmbunătăți de la sine, prin simpla accesare a acestor fonduri.
Știm cu toții că, de fapt, adevăratele instrumente ale luptei împotriva crizei se află la noi, la actualul Guvern, la actualul Parlament, la actualele administrații centrale și locale. Este vorba despre capacitatea noastră de a reforma întregul sistem public acum, de nevoie, în plină criză, și să-l facem să funcționeze eficient.
De asemenea, știm cu toții că rolul Parlamentului României în tot acest proces este în primul rând unul legislativ. Când spun asta nu mă adresez doar colegilor deputați din propriul partid și partenerilor noștri de guvernare, ci întregului Parlament al României, pentru că toți suntem reprezentanții celor care așteaptă din partea noastră rezultate la dramele personale pe care le trăiesc și nu așteaptă confruntări sau rivalități personale ale parlamentarilor.
Dacă împrumutul de la FMI este destinat în primul rând Băncii Centrale, banii europeni vor trebui să capete, alături de eforturile noastre bugetare, forma investițiilor cu efect multiplicator.
Nu uitați că, pentru o bună absorbție și o mare eficiență în utilizarea fondurilor europene, sunt necesare multiple modificări ale legislației actuale: legislația care reglementează achizițiile publice, funcționarea și salarizarea sectorului public, atragerea de investiții străine directe, orice act normativ care poate împiedica în vreun fel realizarea proiectelor de investiții publice, modernizarea justiției prin adoptarea celor patru coduri.
Cred că toate aceste priorități nu sunt prioritățile mele sau ale actualei coaliții de guvernare, ci ale tuturor românilor, iar partidele politice care ar împiedica realizarea acestor demersuri, chiar și prin tergiversare, nu ar face decât să pună în pericol prezentul și viitorul tuturor românilor.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.