Ana Birchall

În această declarație vreau să vă supun atenției fenomenul reprezentat de violența domestică, o problemă delicată cu care România, dar și Europa, se confruntă la ora actuală și pentru soluționarea căreia se fac eforturi la cele mai înalte niveluri.

Știm cu toții că violența domestică reprezintă acel abuz domestic, familial, dintr-o relație precum mariajul, concubinajul sau familia. Acest tip de agresiune cunoaște mai multe forme, precum agresiunea fizică, abuzul sexual, abuzul emoțional, intimidarea, urmărirea și privarea economică.

Oricine poate ajunge la un moment dat o victimă a violenței în familie, indiferent de pătura socială din care face parte, astfel că soluționarea și dezbaterea acestei probleme ar trebui să fie un punct de interes pentru fiecare dintre noi. Violența intrafamilială se manifestă în toate mediile socioculturale, indiferent de caracteristicile sale.

Statul român înainte de 1989 nu a ținut nicio statistică oficială și nici nu a întreprins o cercetare științifică cu privire la violența domestică, deși asemenea cazuri erau foarte răspândite la nivelul întregului teritoriu.

Din 1990 au început să fie realizate studii care să ofere o viziune asupra impactului pe care acest tip de violență îl are la nivelul societății românești, însă aceste studii erau realizate la o scală redusă. În 1995, într-un raport al Minnesotta Advocates for Human Rights se arăta că violența domestică este o problemă frecventă a statului român. Deși între 1997 și 1999 au fost realizate numeroase proiecte de modificare a Codului penal, în așa fel încât violența domestică să fie reglementată, nu s-a ajuns la niciun rezultat, iar cazurile de violență în familie au continuat să existe.

În anul 2012, în luna martie, a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 25/2012 privind prevenirea și combaterea violenței în familie, putându-se în acest fel să se facă apel la noile instrumente de luptă împotriva agresorilor domestici: ordinul de restricție și ordinul de prevenție. Legea prevede că organele de poliție au dreptul să intervină în conflictele domestice și să depășească „bariera” ușii, care era prevăzută în vechea formă a legii.

Cadrul legislativ oferă noi instrumente de combatere și de prevenire a violenței în familie, ceea ce reprezintă un fenomen grav al comunității în care trăim, o problemă considerată de unii specialiști o formă de tortură, date fiind caracteristicile sale.

O dificultate în ceea ce privește violența domestică o reprezintă aceea că victimele unui asemenea abuz nu au curajul și posibilitatea să se adreseze autorităților. În România, peste 800.000 de femei recunosc că sunt victimele violenței domestice, actele de violență având loc în spațiul locuinței și fiind ascunse de cele mai multe ori de către victimă, din cauza sentimentului de teamă față de agresor și de jenă față de societate. În aceste condiții nu se poate ști cu adevărat numărul real al victimelor acestui act de violență, dar se poate face o paralelă cu o statistică europeană, conform căreia o femeie din cinci este victima violenței intrafamiliale.