Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 octombrie 2015
other · Trimis la votul final
Roberta Alma Anastase
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
În actualul context politic european marcat profund de criza migranților, documentul vine să completeze un gol legislativ care se manifestă la nivel european în materie de securitate. Este vorba de elaborarea unei liste comune a tuturor țărilor de origine considerate sigure. Ca să adaug la
ceea ce deja a prezentat doamna președinte, prin acest document se dorește rezolvarea divergențelor pe acest subiect întâlnite la nivelul tuturor statelor membre.
Astfel, este transmis un semnal clar și unitar cu privire la descurajarea abuzurilor săvârșite în domeniul azilului, prin introducerea posibilității ca solicitantului să-i fie cerute dovezi clare care să ateste necesitatea acordării de azil.
Un aspect extrem de important, sensibil al acestei comunicări este acela al introducerii pe lista comună a țărilor considerate sigure a țărilor din Balcanii de Vest și a Turciei, state care, acum, nu se află sub cupola Uniunii Europene. Includerea pe această listă a acestor țări constituie un puternic semnal de susținere a demersurilor de apropiere de Uniunea Europeană întreprinse de acestea și o garanție a respectării de către aceste țări a normelor legislației europene.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.