Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 iulie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Dorel Covaci
Discurs
„În amintirea unui om deosebit”
La sfârșitul acestei luni vom comemora trecerea în neființă a marelui om de cultură și drag prieten, Romulus Zaharia. A trăit ultimii 6 ani ai vieții la Făget, după o odisee tumultuoasă prin colțuri îndepărtate ale lumii: Africa, Spania, SUA.
S-a născut la Chișinău, în 15 februarie 1930. A avut un destin marcat de suferințe, exil, boală și răzvrătire împotriva condiției poporului român asuprit.
Și-a pierdut fratele geamăn, Remus, la doar 7 ani, într-un accident tragic și, apoi, tatăl, în cel de Al Doilea Război Mondial. S-a refugiat împreună cu sora și mama sa la Alba Iulia, pentru a se pune la adăpost de trupele sovietice care ocupaseră Moldova. Este arestat la Petroșani și extrădat. În drum spre lagărele autorităților bolșevice, fuge de sub escortă și trece Dealul Feleacului, spre Cluj. La numai 15 ani își întreține familia, lucrând la o librărie, perioadă care îi influențează decisiv orientarea sa profesională și culturală.
Absolvă Școala de Ofițeri de la Măgurele, cu gradul de sublocotenent grăniceri, și este repartizat la Serviciul de Presă, în cadrul MAI. Înființează și editează aici revista „Pentru Patrie” și alte publicații.
Se mută împreună cu soția și fiul la București, unde lucrează în diferite tipografii și edituri ca reporter și machetator. Devine secretar de redacție al revistelor „Aviația Sportivă”, „Radioamatorul” și „Sănătatea”. Debutează literar în revista „Gazeta Literară” și devine secretar general de redacție al revistei „Luceafărul”. Începutul publicistic are loc în ziarul „Lupta Ardealului”, iar cel editorial, odată cu cartea „Întâmplări din viață și sport”.
Absolvă Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București. În 1967 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este șef serviciu presă al Direcției Rețelei Cinematografice și Difuzării Filmelor, inspector general la Centrul Național al Cinematografiei și Consiliul Culturii și Educației, redactor principal al Editurii Științifice și Enciclopedice.
Publică cărțile „Ademenirea”, roman moral-politic dedicat grevei studenților din Cluj și partidelor istorice, de după cea de-a doua conflagrație mondială, „Casa cu ochii scoși”, despre tragedia exploatării uraniului din Munții Apuseni de către sovietici, „Cal bătrân cu chingă roșie”, „Pământul, marea, cerul și oamenii”, „Semnul delfinului”, ecranizat de regizorul Stere Gulea.
După publicarea romanului „Ademenirea”, a fost urmărit, persecutat, degradat din funcție și amenințat cu arestarea, astfel că, în 1986, este nevoit, împreună cu familia, să ia drumul exilului. Imediat după retragerea romanului și a dreptului la semnătură i s-au făcut percheziții la domiciliu și i s-au confiscat alte două manuscrise despre grecizarea forțată a mănăstirilor românești de la Muntele Athos și despre violarea culturii și tradiției românești de către ruși, documente care nu au fost recuperate nici până azi. I se confiscă de către statul comunist casa de la Breaza, cumpărată de scriitor împreună cu familia sa, și nu i se retrocedează nici până în prezent. Stabilit, în cele din urmă, la New York, a continuat să scrie povestiri și romane și să editeze revista de cultură și atitudine „Hic Ego”.