Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 noiembrie 2018
Declarații politice · adoptat
Oana Mioara Bîzgan-Gayral
Discurs
În anul 2018, prea multe femei încă trebuie să aleagă între viața profesională și cea personală. Viața de familie, inclusiv alegerea de a avea copii, este profund afectată de disparitățile din aria profesională. Peste tot în lume femeile sunt plătite mai puțin decât bărbații pentru muncă de valoare egală, avansează mai lent în carieră și acced foarte rar la funcțiile de conducere. Conform unui studiu internațional publicat în 2018, de-a lungul carierei femeilor apar diferențe de venituri de circa 35%, defavorizate fiind cele care aleg să aibă copii.
Bărbații, în schimb, urmează o tendință contrară. Continuându-și neîntrerupți evoluția în carieră, își măresc substanțial veniturile în perioada paternității. Trăgând linie, femeile investesc mai mult timp în activitățile casnice, în îngrijirea copiilor, bătrânilor și bolnavilor din familia extinsă, cu mult mai mult decât partenerii lor. Cu fiecare dintre aceste sacrificii, femeile își pierd din potențialul profesional, din autonomia financiară, din posibilitatea de a-și primi locul meritat în viața profesională și în spațiul social.
Decizia de a deveni sau nu mamă nu ar trebui să mai afecteze viața femeilor la un asemenea nivel. Egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați trebuie să garanteze femeilor că nașterea unui copil nu le va mai condiționa avansarea în carieră, nivelul salarial și opțiunile profesionale. Aceste inechități, dublate de incertitudinea locului de muncă și stresul financiar cu care familiile din România se confruntă la ora actuală, afectează inclusiv echilibrul demografic pe termen lung. În anul 2016 s-a înregistrat cea mai mică rată de fertilitate din ultimii 10 ani. În mod nesurprinzător, cele mai fertile regiuni ale României sunt și cele mai prospere.
Din lipsa unor măsuri integrate și eficiente de echilibrare a vieții profesionale cu viața de familie între femei și bărbați, România plătește costurile inegalității dintre sexe pe mai multe paliere.
Este timpul să ne asumăm o abordare strategică pentru susținerea egalității de șanse între femei și bărbați!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.