Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 mai 2015
other
Ioan Moldovan
Discurs
În calitate de membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, vreau să aduc aprecieri Guvernului pentru reînființarea pensiilor speciale pentru militari. Astfel, Guvernul a aprobat cu ceva timp în urmă un proiect de lege prin care se revine la pensiile speciale pentru militari, polițiști și angajați ai serviciilor care vor fi scoși din sistemul contributiv al pensiilor.
Așadar, singurul care și-a permis să schimbe acest sistem într-un mod neconstituțional, antieuropean, dar și antidemocratic a fost Emil Boc, producându-se, astfel, dezechilibre, dar și nedreptăți în rândul cadrelor militare.
De asemenea, vor fi acordate pensii militare de stat și pentru soldații și gradații profesioniști care îndeplinesc condițiile de vechime în serviciu, această categorie profesională beneficiind în prezent de posibilitatea menținerii în activitate până la vârsta de 55 de ani. De recalcularea pensiilor, după adoptarea acestui act normativ, ar urma să beneficieze 160.000-170.000 de militari și angajați din sistemul de siguranță. În baza acestui proiect, pensiile militarilor ar urma să fie recalculate, iar acolo unde recalcularea va presupune diminuarea cuantumului pensiei, se va aplica legea mai favorabilă. Prezentul proiect prevede și posibilitatea reducerii vârstei de pensionare în funcție de condițiile de muncă în care își desfășoară activitatea angajatul, dar nu mai puțin de vârsta de 45 de ani. Nu am să închei înainte de a aminti că suntem o țară membră NATO, cu o armată profesionistă, care are drepturi și bineînțeles obligații ca toate celelalte 27 de state membre.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.