Decebal Traian Remeș

În ceea ce privește Programul național de dezvoltare rurală, el va intra în proceduri de aprobare de circa șase luni. Eu sau altul, la Ministerul Agriculturii, va trebui să riscăm și să începem să primim dosare pe acele măsuri, imediat după ce trimitem programul, urmând ca la final de an, la început de an 2008, când vom avea aprobarea finală, să vedem cum tratăm cu beneficiarii de proiect eventualele modificări care trebuie făcute.

Vom face acest lucru pentru că există o dorință teribilă atât din partea comunităților locale, cât și din partea fermierilor, să vină cu proiecte. Acolo este o sumă de 742 de milioane de lei. Bine ar fi fost să ne întrebați, la Ministerul Agriculturii, vă dădeam datele, că sunt de domeniu public, altfel mă tot întrebam de ce trebuie să justific 500 sau 577 sau altă sumă... Nu știu.

În ceea ce privește desfășurarea, în continuare, a proiectelor de tip SAPARD, o altă chestiune făcută... Dar nu-mi place să ies, nu-mi place să mă duc la televizor, refuz presa de câte ori am posibilitatea, refuz ideea de a avea lângă mine purtător de imagine sau, dacă-i am, numai mârâi la ei, nu le spun nimic, dar la această agenție, prin Ministerul Finanțelor, prin discuții cu premierul, cu o serie întreagă de factori răspunzători, am reușit să obțin până la 100 de milioane de euro, sumă cu care să împrumute Guvernul primăriile sau consiliile locale, pentru că, dacă există – și există – un pericol real, să nu se poată o parte dintre programe duce până la finalul anului, se trage de la lipsa de finanțare a unor consilii locale să poată plăti sumele pe proiectele care se derulează și se trage, stimați domni parlamentari, de la o Lege a achizițiilor publice care permite contestatarilor de profesie să prelungească, să sâcâie, să oprească și să oblige la reluarea procesului de licitații. De acolo este marele pericol!

Trebuie obligatoriu ca această lege să o schimbăm. În caz contrar, ferească-ne Dumnezeu de inundații, rămânând pe mâna contestatarilor de profesie. Degeaba pui la dispoziție fonduri, se culcă numai după trei ierni într-o casă făcută de stat.

La Regia Națională a Pădurilor, că mi se spune că se fură pădurea – eu n-am reușit, mi-este și rușine să o recunosc în fața dumneavoastră, măcar s-o recuperez, a părinților și bunicilor mei – probabil că se fură pădurea. Dar n-am fost la Putna eu, a fost altcineva, mai de-al locului, să bată cu Biserica palma și să spună: „Îți dau pădurea, îți iau pădurea!” Nu este treaba mea asta, este a altuia. Acolo, la regie, am constatat, și pentru asta vă veți întâlni cu o ordonanță de urgență care a trecut prin Guvern, am schimbat regulile de numire într-un consiliu de administrație la o regie. M-am întâlnit cu faptul că în capul unei regii, oricare ar fi ea în România, exact structura de conducere administrativă și câțiva dintre subordonați, ei se adună, ei hotărăsc viitorul acelei instituții sau acelei entități economice, pe urmă se duc în birourilor lor și trec la treabă, după o lună se adună, se raportează ei, subordonații, ei, executivii, celor din consiliul de administrație. Un cerc închis, un cerc vicios, un cerc care nu permite, de regulă, să iasă nimic în afară. Acest lucru trebuie spart. Dacă-l spargem pe acesta s-or fura mai puține păduri sau altele.