Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 martie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Sulfina Barbu
Discurs
În conformitate cu prevederile art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, în ședința de marți, 3 februarie 2009, Camera Deputaților a hotărât retrimiterea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2008 privind trecerea unor imobile din domeniul public al statului și din administrarea Agenției Domeniilor Statului și a Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Pomicolă Oradea în domeniul public al municipiului Oradea, județul Bihor, și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Oradea.
Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic a reanalizat acest proiect de lege și a dat aviz favorabil.
Pentru raportul suplimentar, s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ și punctul de vedere al Primăriei Municipiului Oradea.
Precizez că a fost invitat și domnul primar al municipiului Oradea la ședință.
În consecință, propunem plenului Camerei adoptarea acestui proiect de lege.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.