Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 mai 2015
Informare · respins
Cosmin Necula
Discurs
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins inițiativa legislativă.
Consiliul Legislativ a avizat negativ inițiativa legislativă. Guvernul României a transmis un punct de vedere prin care nu susține adoptarea propunerii legislative.
Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale a avizat negativ inițiativa legislativă.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională.
Membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități și membrii Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au dezbătut inițiativa legislativă în ședințe diferite.
În conformitate cu prevederile art. 61 și 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități, precum și membrii Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului s-au pronunțat și au supus spre hotărâre plenului Camerei Deputaților respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică.
În raport cu obiectul și conținutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.