Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 octombrie 2015
Informare · respins
Ioan Benga
Discurs
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a fost sesizată spre dezbatere pe fond în procedură obișnuită cu Propunerea legislativă privind instituirea unor drepturi pentru personalul care a participat la acțiuni militare în afara teritoriului statului român.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare instituirea pe o perioadă de doi ani a unor facilități de ordin financiar-fiscal în beneficiul personalului militar care a participat la acțiunile militare în afara granițelor cel puțin 12 luni, neîntrerupt sau cumulativ, și a celui civil retras din viața militară din instituții publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, care a participat la acțiuni militare.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil această propunere. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
Potrivit prevederilor art. 54 și 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, la lucrările comisiei a participat în calitate de invitat doamna Otilia Sava, secretar de stat pentru relația cu Parlamentul din Ministerul Apărării.
În urma dezbaterilor, în ședința din 17 martie 2015, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi întocmirea unui raport de respingere a acestei inițiative legislative, din următoarele motive: propunerea legislativă implică modificarea cheltuielilor prevăzute în bugetul de stat potrivit dispozițiilor art. 111 alin. (1) teza a II-a din Constituție, fiind necesar a se solicita punctul de vedere al Guvernului.
Totodată, trebuie respectate prevederile art. 7 din Legea responsabilității fiscale nr. 69/2010, precum și prevederile art. 33 din Legea nr. 24/2000, republicată, care reglementează obligativitatea efectuării studiului de impact.
De asemenea, facilitățile fiscale prevăzute la art. 3 ar trebui să se regăsească în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, nu într-un act normativ paralel, pentru a se evita o dublă reglementare, sediul materiei acestei reglementări ar trebui să fie OUG nr. 82/2006 privind recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiunile militare și acordarea unor drepturi acestora și urmașilor celui decedat, așa cum a fost aceasta modificată și completată prin Legea nr. 150/2014. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.