Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 septembrie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Sorin Lazăr
Discurs
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată, spre dezbatere, cu Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră, a respins propunerea legislativă.
Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare stabilirea unui regim fiscal unitar pentru aparatele de tip _slot-machine_ , indiferent de natura acestora, adică se propune eliminarea taxei speciale pentru videoloterie, în cuantum de 3%, aplicată asupra venitului din jocurile de noroc ale operatorului licențiat.
Comisia s-a întrunit în data de 15 martie 2017.
La lucrările comisiei și-au înregistrat prezența un număr de 23 de deputați din cei 25 de membri.
În urma examinării propunerii legislative, comisia a hotărât să supună plenului Camerei Deputaților respingerea Propunerii legislative pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009, deoarece nu există un studiu care să ateste concret că echipamentul pe care îl operează Loteria Română, comparativ cu echipamentele pe care operează privații, este de aceleași tip și atunci taxarea trebuie să fie de același tip.
În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.