Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 mai 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Victor Paul Dobre
Discurs
În conformitate cu prevederile art. 95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru muncă a fost sesizată cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgență, a proiectului de lege.
La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, Comisiei de buget, Comisiei juridice, Comisiei pentru egalitate de șanse și avizul negativ al Comisiei pentru sănătate și familie.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, după cum urmează: diminuarea perioadei de verificare a situației socioeconomice a familiei prin anchetă socială dispusă de primar, de la 15 zile la 10 zile de la depunerea cererii de către solicitant, reglementarea acordării dreptului la alocația pentru susținerea familiei începând cu luna depunerii cererii, și nu cu luna următoare, cum era reglementat anterior, reglementarea plății drepturilor de alocație pentru susținerea familiei în luna următoare celei pentru care s-a stabilit dreptul, pentru evitarea formării de debite în situația modificărilor în componența familiei sau a veniturilor acesteia, ceea ce ar putea conduce la acordarea de drepturi nejustificate.
Comisia propune plenului Camerei aprobarea proiectului de lege în forma prezentată, având în vedere necesitatea adoptării acestor măsuri în sprijinul beneficiarilor pentru alocația pentru susținerea familiei.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, conform art. 73 alin. (3) din Constituție.
La lucrările comisiei au fost prezenți 24 de deputați din totalul de 27. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi.
Proiectul a fost adoptat de Senat în condițiile art. 115 alin. (5), teza a II-a din Constituția României.
Camera Deputaților este Cameră decizională. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.