Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 martie 2018
Informare · respins
Radu Adrian Pau
Discurs
În conformitate cu prevederile art. 95 și art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată spre dezbatere pe fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege pentru aprobarea Contractului-cadru de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, semnat la Luxemburg la 18 iulie 2017.
Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare aprobarea Contractului-cadru de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, semnat la Luxemburg la 18 iulie 2017. Împrumutul contractat se acordă pe o perioadă de până la 25 de ani, cu o perioadă de grație de până la 7 ani. Acesta se circumscrie prevederilor privind legislația în domeniul datoriei publice, fiind destinat finanțării deficitului bugetar de stat și refinanțării datoriei publice guvernamentale, a cărui disponibilizare are la bază realizarea obiectivelor de investiții cuprinse în axele prioritare 1 și 2 din Programul Operațional Infrastructură Mare. Ministerul Transporturilor va fi desemnat agenție de implementare, promotor, continuând să desfășoare activitățile specifice legislației.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților, spre dezbatere și adoptare, Proiectul de lege pentru aprobarea Contractului-cadru de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, semnat la Luxemburg la 18 iulie 2017.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.