Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 mai 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
Mulțumesc.
Dacă mai dorește cineva să ia cuvântul?
Cred că, domnule Tinel, ați luat cuvântul și în numele grupurilor parlamentare care n-au fost la guvernare în ultimii 8 ani de zile.
Nu, așa am avut impresia, m-am uitat și m-am gândit că vă duceți încolo, spre domnul Radu Popa, și intrați în Grupul parlamentar al PP-DD.
Bun.
Dacă nu mai dorește nimeni să ia cuvântul din partea grupurilor parlamentare, potrivit art. 106 din Regulamentul Camerei Deputaților, trecem la dezbaterea pe articole.
Nefiind amendamente, îl ducem direct la votul final.
După cum știți, este lege ordinară, se adoptă cu votul majorității deputaților prezenți.
9. Avem o cerere de reexaminare, caracter organic.
Lege privind modificarea și completarea Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215 și Legii nr. 393 privind Statutul aleșilor locali, ca urmare a deciziei Curții Constituționale nr. 682 din 27 iunie 2012.
Din partea inițiatorului dacă dorește cineva să ia cuvântul?
Nu.
Din partea comisiei sesizate în fond?
Comisia juridică de disciplină și imunități, domnul deputat Ciucă.
Domnule președinte Ciucă?
Sau... A, iertați-mă! Am înțeles.
Ați dat mandatul, prima săptămână cică dumneavoastră trebuie să luați cuvântul.
Domnule deputat, dacă ați putea fi puțin atent în această zi și v-ați pune ochelarii mai repede, v-am mulțumi anticipat! Aș putea să termin ordinea de zi. Domnule deputat, aveți cuvântul. Mai glumim și noi!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.