Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 februarie 2011
Informare · respins
Sulfina Barbu
Discurs
În conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaților, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic a fost sesizată cu dezbaterea pe fond, în procedură obișnuită, a Proiectului de lege privind cooperarea României cu Oficiul European de Poliție.
Conform dispozițiilor constituționale, Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 8 decembrie 2010, iar Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.
De asemenea, la analizarea acestui act normativ am avut în vedere și avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități.
Obiectul de reglementare a fost prezentat de inițiator, dar cred că este important să subliniem că se asigură cadrul juridic necesar aplicării Deciziei Consiliului 371/2009, în sensul stabilirii regulilor privind cooperarea României cu EUROPOL.
La dezbaterile comisiei a participat reprezentantul Ministerului Administrației și Internelor.
La lucrările comisiei au fost prezenți 30 de deputați din totalul de 31 de membri ai comisiei, iar în urma examinării intervenției legislative s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, să se supună plenului Camerei Deputaților aprobarea Proiectului de lege privind cooperarea României cu Oficiul European de Poliție, EUROPOL, în forma adoptată de Senat.
În raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.