Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 decembrie 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Lucian Eduard Simion
Discurs
În contextul în care Delta Dunării este recunoscută ca fiind una dintre cele mai întinse zone umede din lume, cu valoare de patrimoniu natural universal și statut de rezervație a biosferei aflată sub protecția UNESCO, protecția mediului, a habitatelor, a ecosistemelor din arealul deltaic constituie o problemă fundamentală pentru felul în care localnicii, turiștii se raportează la mediu.
Problema cea mai dificilă cu care se confruntă această zonă este reprezentată de deșeurile menajere. S-au căutat mereu soluții, s-au adoptat hotărâri. Avem o legislație care favorizează această zonă cu statut special – de exemplu Ordonanța nr. 27 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în această zonă.
Este recunoscut caracterul unicității Deltei Dunării. Sunt tot felul de legi care limitează diversitatea activității economice, tocmai pentru a se asigura acel grad ridicat de protecție impus de statutul arealului deltaic, dar nu trebuie să uităm că Delta Dunării a fost, este și va fi în continuare locuită.
Activitatea umană din această zonă, fie că vorbim despre turism, despre piscicultură, de acvacultură, este generatoare de deșeuri. Serviciul de colectare a deșeurilor este asigurat
cu mari eforturi financiare pentru localitățile Deltei. Iar despre igienizarea și salubrizarea traseelor turistice... nu se poate vorbi până în acest moment de un program coerent.
Habitatul natural este profund afectat de materiale eterogene din deșeuri, astfel încât se impune funcționarea unui sistem integrat de gestionare a acestora, sistem care devine funcțional în urma unor investiții cu fonduri europene pe întreg teritoriul Deltei, începând cu anul 2019. Dar va funcționa greu, cu costuri mari, în situația în care colectarea deșeurilor menajere și transportul lor cu auto sau cu barje, pe apă, la depozitul ecologic de la Mihai Bravu, la 30 de kilometri de Tulcea, revin autorităților locale, care se confruntă cu dificultăți financiare tot mai mari.
Direct proporțional cu cantitatea de gunoi menajer colectat, care este în creștere, urmare firească a dezvoltării activităților de turism, și nu numai, crește și tariful pentru serviciul public de salubritate, cu valoarea transportului naval și auto, reprezentând un efort financiar suplimentar pe capul fiecărui locuitor din Delta Dunării, și așa greu încercați.
Acestea sunt motivele pentru care considerăm că este absolut necesară subvenționarea a 50% din tariful pentru serviciul public de salubrizare, pentru că nu este normal ca locuitorii Deltei să ajungă să plătească pentru colectarea și transportul unui kilogram de deșeu menajer dublu sau triplu față de prețul plătit pe zona continentală.
Vă rog, stimați colegi, să votați acest proiect de lege, pentru că nu facem decât să venim în sprijinul unei comunități greu încercate și al unui mediu specific, patrimoniu al UNESCO.
Mulțumesc.