Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 mai 2011
Dezbatere proiect de lege · respins
Mircea Dan Geoană
Discurs
– **Domnul Florin Georgescu** _prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte. Domnilor președinți,
Doamnelor și domnilor deputați și senatori,
Vă rog să-mi permiteți ca, în temeiul art. 35 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, să vă prezint în mod sintetic principalele activități ale Băncii centrale și rezultatele acestora în anii 2008 și, respectiv, 2009.
Doresc să precizez că raportul anual în forma extinsă, care v-a fost supus spre examinare, abordează detaliat direcțiile în care Banca centrală, pentru a-și îndeplini obiectivele sale, a susținut ajustarea instituțională, structurală și operațională a economiei românești, în concordanță cu cerințele Uniunii Europene.
Anul 2008 a fost marcat de o serie de evenimente, atât externe, cât și interne, care au complicat misiunea autorităților de asigurare a stabilității macroeconomice.
Pe plan internațional, turbulențele declanșate în vara anului 2007 în Statele Unite ale Americii de creditele ipotecare cu grad ridicat de risc s-au transformat, pe parcursul anului 2008, în cea mai gravă criză economică internațională consemnată după marea depresiune din 1929–1933.
Pe plan intern, tabloul economic a fost complicat de deteriorarea substanțială a poziției fiscale, un deficit bugetar de 5,7% din produsul intern brut, cel mai ridicat din perioada 1999–2008, apoi persistența deficitului extern la un nivel ridicat nesustenabil, respectiv 11,6% din produsul intern brut, mai ales în condițiile în care gradul de acoperire prin investiții străine directe nu depășea 55%.
Potrivit statutului său, Banca Națională a României are ca obiectiv fundamental asigurarea și menținerea stabilității prețurilor, principala atribuție a autorității monetare constituind-o configurarea și implementarea unei politici monetare adecvate.
În contextul specific al anului 2008, obiectivul general al Băncii centrale a constat în reluarea și continuarea dezinflației în ritmul necesar atingerii țintelor anuale stabilite, asumate împreună cu Guvernul.
Rezultatul obținut în anul 2008 în ceea ce privește inflația, și anume 6,3% în decembrie față de decembrie anul anterior, a fost marginal mai bun decât cel din anul precedent, și anume 6,57%, fără a se încadra însă în intervalul-țintă stabilit de BNR, și anume 3,8% ±1 punct procentual.
În primul semestru al anului respectiv, dificultatea atingerii acestui obiectiv a derivat din prelungirea și chiar amplificarea pe termen scurt a șocurilor de natura ofertei, generate de tensiunile manifestate pe piața agroalimentară, ca o consecință directă a scăderii producției în anul 2007, a majorării prețurilor de materii prime agricole, de produse neprocesate și a unui efect de bază nefavorabil, apoi impactul creșterii cotațiilor petrolului la nivel mondial asupra prețurilor combustibililor și gazelor naturale și, în același timp, caracterul lax al politicii veniturilor.