Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 octombrie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Mircea Cinteză
Discurs
În contradicție cu ceea ce a spus colegul nostru mai devreme, este foarte dificil, în acest moment, din punct de vedere tehnic, a realiza un astfel de card din două motive.
Mai întâi, este nevoie de un cititor de card care să existe la toți medicii. Este suficient ca o singură consultație să nu poată fi trecută acolo pentru ca lucrurile să se strice.
În al doilea rând, datele medicale sunt considerate peste tot date secrete, care nu pot fi accesate decât de către posesorul lor și de către cei cărora el le dă avizul.
Este destul de dificil de secretizat un astfel de card, care ar trebui să fie citit de nenumărate instituții medicale.
Deci costurile pentru a rezolva acest lucru sunt așa de mari, încât ele nu pot fi suportate în prezent. Nici soluțiile tehnice nu sunt ușor de adoptat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.