Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 martie 2011
other · Trimis la votul final
Dumitru Chiriță
Discurs
În data de 22 februarie 2011, Uniunea Social-Liberală, în prezența copreședintelui Victor Ponta, a realizat o amplă consultare cu organizațiile sindicale și patronale în legătură cu intențiile Guvernului de modificare a legislației muncii și cu situația critică din punct de vedere economic și social cu care se confruntă România, ca urmare a deciziilor iresponsabile ale actualului Guvern.
În luările de poziții ale sindicatelor a fost exprimat încă o dată faptul că Guvernul Boc promovează un nou Cod al muncii, fără a ține cont de punctul de vedere al reprezentanților salariaților, care va crea un haos general pe piața muncii din România.
Printre elementele prezentate cu această ocazie de către organizațiile sindicale și însușite de Uniunea Social-Liberală cu privire la modificările legislației muncii regăsim următoarele:
– elimină dreptul salariaților la negocieri individuale și colective și oferă dreptul exclusiv pentru angajator de a stabili unilateral clauze contractuale;
– concedierea salariaților la discreția angajatorilor;
– eliminarea dreptului la grevă prin concedierea salariaților care participă la acțiuni de protest.
Toate aceste modificări și multe altele nu fac altceva decât ca drepturile și libertățile fundamentale să fie eliminate, iar veniturile salariaților să scadă dramatic.
Opiniile confederațiilor sindicale au fost susținute și de o parte importantă a confederațiilor patronale care condamnă intenția Guvernului de a promova o legislație a muncii ce va conduce la încurajarea muncii la negru, creșterea evaziunii fiscale și o concurență neloială.
Aflați în fața unei asemenea situații de încercare a Guvernului de a face bine cu forța, care până la urmă tot viol se cheamă, nu poți să nu constați că se impune de urgență schimbarea actualei majorități și formarea unui Guvern care să promoveze dialogul și consensul pentru rezolvarea unor probleme fundamentale în plan economic și social.
Uniunea Social-Liberală își asumă susținerea intereselor patronilor și ale salariaților, în fața acestor abuzuri fără precedent ale actualului Guvern, prin promovarea unor inițiative legislative venite de la partenerii sociali sau a unor moțiuni sau moțiuni de cenzură care să conducă la căderea actualului Guvern.
În egală măsură, la această întâlnire au fost dezbateri legate de programul economic și social al Uniunii SocialLiberale și a fost adresată invitația către confederațiile sindicale și patronale de a contribui la fundamentarea unui program de guvernare care să scoată țara din criză și să creeze condiții de creștere a nivelului de trai al fiecărui cetățean.
În încheierea acestei intervenții, nu pot să nu repet întrebarea domnului Cezar Corâci, președintele UGIR 1903, „Interesele cui le reprezentați, domnule Boc, dacă noi, patronatele și salariații din România, suntem împotriva acestei inițiative de modificare a legislației muncii?”.