Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 iunie 2013
Informare · respins
Costel Alexe
Informare privind activarea doamnei deputat Adriana Diana Tușa ca independent 61
Discurs
În declarația mea politică de astăzi doresc să vă rețin atenția cu privire la o problemă majoră a societății românești, privind reforma sistemului de sănătate.
Partidul Național Liberal și-a asumat cu prioritate politica de prevenție, ca parte a reformei sănătății, și l-a mandatat pe ministrul sănătății să susțină introducerea măsurilor de prevenție, fie în cadrul pachetului de bază de servicii sanitare, fie prin crearea unor programe speciale de prevenție.
Susținem, prin Ministerul Sănătății, precum și prin reprezentanții săi în Parlament, o nouă legislație în domeniul prevenției.
Este recunoscută importanța medicilor de familie în aplicarea politicii de prevenție și rolul acestora de factor integrator al măsurilor în domeniu, știut fiind faptul că medicii de familie sunt prima interfață a cetățenilor cu sistemul sanitar.
În vederea elaborării și aplicării politicilor de prevenție, Ministerul Sănătății are consultări permanente cu organizațiile profesionale din domeniul sanitar, precum și cu asociațiile de pacienți.
Ministerul Sănătății a încheiat un protocol cu reprezentanții VAMED cu scopul găsirii unei soluții amiabile de rezolvare a situației create în urma blocării unui cont al ministerului, ca urmare a unei datorii acumulate între anii 2009 și 2012.
În urma demersurilor făcute de Ministerul Sănătății și a acestui protocol, poprirea instituită pe conturile ministerului va fi ridicată.
Nu a fost nicio clipă vorba de blocarea fondurilor sănătății sau a celor destinate serviciilor sanitare și vă asigur de faptul că niciun pacient nu va avea de suferit.
Reprezentanții Ministerului Sănătății fac demersuri și pentru a micșora cuantumul penalităților, urmând ca săptămâna viitoare să aibă loc noi discuții în acest sens.
Doresc să precizez faptul că în această situație s-a ajuns din cauza lipsei de responsabilitate a fostei guvernări, prin excluderea din programul de investiții al ministerului a proiectului de reabilitare a spitalelor.
Pe această cale, doresc să prezint unele clarificări cu privire la speculațiile pe marginea introducerii unor noi taxe în sănătate.
Niciodată Ministerul Sănătății nu a pus problema introducerii de noi taxe în spitale. Orice speculații în acest sens sunt eronate.
Salarizarea necorespunzătoare a medicilor, care a condus printre altele și la exodul acestora în străinătate, este o problemă recunoscută de toată lumea, la care Ministerul Sănătății și-a propus să găsească o soluție.
Constatăm că acum, când sunt în discuție mai multe variante de lucru tocmai pentru a rezolva această problemă și a introduce salarizarea după performanță, se încearcă discreditarea acestui subiect și învrăjbirea pacienților și a medicilor.
Nu există încă proiect asumat de Ministerul Sănătății. Toate variantele de lucru se discută împreună cu organizațiile de medici și pacienți, care sunt partenerii ministerului în elaborarea tuturor măsurilor legislative din domeniul sănătății.