Márton Árpád Francisc

În Europa mai toate mișcările reformatoare au avut un caracter continental. Totodată, mai toate puterile au încercat să-și consolideze dominația prin învrăjbirea diferitelor categorii de oameni.

Începând cu secolul al XIX-lea, aceasta a primit un caracter național. Așa s-a întâmplat și în 1848 în Imperiul Habsburgic. Așa s-a încercat și în 1956 în Republica Populară Română.

Cu toate acestea, mișcările din acel an, începute în Polonia și preluate repede de Cehoslovacia, Ungaria și România, au avut peste tot un caracter reformator sau anticomunist și învrăjbirea națională nu a funcționat.

După izbucnirea revoluției din Ungaria, pe 23 octombrie 1956, foarte repede și studențimea din România a preluat ideile acesteia. Într-un singur loc, la Cluj, s-a reușit, prin divizare naționalistă, împiedicarea solidarizării tuturor studenților, indiferent de etnie.

La Timișoara, în zilele de 30–31 octombrie, mii de studenți au manifestat, aș zice ca în decembrie ’89, împotriva sistemului, ciocnindu-se cu forțele de ordine, fiind arestați în jur de 2.000 dintre ei.

În București, manifestarea ar fi trebuit să aibă loc pe 5 noiembrie, cu o zi după ce tancurile armatei sovietice au intrat în Budapesta. Forțele de ordine au ocupat Piața Universității, pentru a împiedica această manifestare. A urmat o perioadă cruntă de răzbunare, puterea conducătorului de atunci, Gheorghe Gheorghiu-Dej, s-a întărit, au apărut pe scena politicii mari tineri ca Ion Iliescu, Nicolae Ceaușescu, iar politica Partidului Comunist nu a mai urmat calea reformelor din restul blocului comunist; mai mult, a primit un caracter naționalist.

În anii care au urmat, în jur de 120.000 de evrei au părăsit țara, dar cel mai crunt lovită de măsurile de represiune a fost comunitatea maghiară. În 1958 este desființată secția maghiară a Liceului Pedagogic din Bacău. La ședința națională din februarie 1959 a UAS din RPR, Gheorghe Gheorghiu-Dej a lansat prima dată oficial ideea pericolului segregației etnice a învățământului, lansând demersurile pentru desființarea școlilor maghiare.

În primăvara aceluiași an, sub îndrumarea directă a lui Nicolae Ceaușescu, Universitatea „Bolyai” este desființată prin comasare cu Universitatea „Babeș” și se înființează actuala Universitate „Babeș-Bolyai”.

În toamna aceluiași an, toate școlile, de la toate nivelurile, cu predare în limba maghiară devin doar secții în școli mixte. În 1960, Regiunea Autonomă Maghiară, care cuprindea teritoriile fostelor scaune secuiești, cu o populație de peste 77% maghiară, este transformată în Regiunea Mureș Autonomă Maghiară, din care două raioane majoritar maghiare sunt alipite regiunii Brașov și un raion majoritar român din sud-estul județului Cluj este alipit noii regiuni, populația maghiară scăzând la 61%.

Odată cu reorganizarea teritorială din ’68, dispare ultima formă de autonomie teritorială a maghiarimii din România și sunt înființate trei județe: Mureș, Harghita și Covasna, iar populația maghiară din noul înființat județ Mureș scade sub 50%. Din 1976, la înființarea secției române a Institutului de Teatru „Szentgyörgyi István” din Târgu-Mureș, în România, până în 1990, nu a mai existat nicio instituție de învățământ cu limbă de predare doar maghiară.