Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 noiembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Costel Alexe
Discurs
În intervenția mea de astăzi doresc să vă rețin atenția cu privire la unele aspecte referitoare la cel mai important subiect al României, din punctul meu de vedere, în prezent și pentru următorii ani: situația negocierilor cu Fondul Monetar Internațional.
Măsurile negociate cu FMI pentru bugetul 2014 reflectă continuarea și consolidarea procesului de creștere economică de 2,2% din PIB. Am stabilit un deficit de 2,2% din PIB, mai mic decât cel cu care vom încheia anul 2013. Acest deficit va fi alocat în principal pentru investiții, acestea fiind de circa 3 ori mai mari decât deficitul bugetar.
Cadrul macroeconomic al construcției bugetare se bazează pe creșterea salariului minim de la 800 la 900 lei (cu 12,5%) în 2 etape: 850 lei de la 1 ianuarie 2014 și 900 lei de la 1 iulie 2014. Astfel, pentru un angajat cu salariu minim suma va fi de 67 lei pe lună; 2,8 milioane de angajați vor beneficia de această măsură.
În privința măsurilor bugetare și fiscale convenite cu FMI, unul dintre principalele obiective ale construcției bugetului vizează atragerea de fonduri europene prin asigurarea resurselor financiare necesare. Astfel, va crește cofinanțarea fondurilor europene de la 2,6% din PIB la 3,1% din PIB.
În vederea susținerii proiectelor de infrastructură rutieră, în principal a construcției de autostrăzi și drumuri naționale, am convenit introducerea unei accize la carburanți de 7 eurocenți/litru. Astfel, va fi constituit un fond special destinat exclusiv finanțării proiectelor de infrastructură.
De exemplu: 600 milioane lei vor fi alocați pentru începerea lucrărilor la autostrada Comarnic–Brașov, definită ca obiectiv prioritar de investiții.
Am convenit creșterea salariilor a două categorii socioprofesionale, deocamdată, din sectorul bugetar, în interiorul unui plafon de creștere de 500 milioane lei: medici rezidenți, profesori debutanți. Mai mult decât atât, toate pensiile vor fi majorate cu 3,76%.
Față de ultima rectificare, va avea loc o creștere cu 300 milioane lei a cheltuielilor de investiții din împrumuturi externe.
În privința redevențelor, am stabilit o creștere cu 25% a redevențelor pentru resurse minerale și naturale, altele decât cele pentru petrol și gaze. Astfel, România își valorifică în continuare potențialul de competitivitate în sfera investițiilor din domeniul petrolier și al gazelor naturale.
Ne propunem să continuăm reformele structurale, astfel vom implementa o abordare pe trei axe pentru a îmbunătăți în mod decisiv poziția financiară, eficiența în exploatare și transparența în ansamblu a întreprinderilor de stat și a cadrului de prețuri în sectoarele energiei și transporturilor. Măsurile de reducere a arieratelor existente la întreprinderile de stat și de prevenire a acumulării de noi arierate constituie prima axă a abordării. Am îndeplinit ținta indicativă stabilită pentru luna septembrie referitoare la arieratele cumulate ale întreprinderilor de stat aflate în proprietatea administrației centrale.