Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 iunie 2011
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Culiță Tărâță
Discurs
În intervenția mea de astăzi vreau să mă refer la un eveniment care a întregit marea bucurie națională a unirii Provinciilor Române sub același drapel, înfăptuită la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918.
Evenimentul la care mă refer este semnarea Tratatului de pace cu Germania, cunoscut sub numele de „Tratatul de la Versailles”. Anul acesta, chiar astăzi, la data de 28 iunie, sărbătorim 92 de ani de la încheierea oficială a Primului Război Mondial.
Tratatul de la Versailles face parte dintr-un sistem de tratate care, practic, au consemnat, din punct de vedere diplomatic, încheierea războiului. România, ca țară învingătoare, a fost reprezentată de o delegație formată din personalități marcante ale vieții politice de atunci, dintre care îi amintesc aici pe Ion I.C. Brătianu și pe generalul Constantin Coandă.
Importanța acestui tratat rezidă și din faptul că două dintre prevederile acestuia fac referire expresă la România. Astfel, articolul 224 prevedea încetarea tuturor drepturilor, titlurilor și privilegiilor de orice natură asupra cablului Constanța–Istanbul, care intra astfel în posesia statului român.
A doua prevedere avea în vedere renunțarea de către Germania la Tratatul de la București din 24 aprilie/7 mai 1918, tratat care, prin conținutul său, aservea economic România celui de Al Doilea Reich. Germania era obligată să plătească „toate pagubele cauzate populației civile a fiecăreia dintre Puterile Aliate și Asociate”, cuantumul urmând a fi stabilit de o comisie.
Din nefericire, România nu a beneficiat din partea Germaniei de nicio sumă în contul pierderilor sale de război, deși problema reparațiilor de război a făcut obiectul mai multor întâlniri și aranjamente internaționale în perioada interbelică.
Tratatul cu Germania includea și Statutul Societății Națiunilor, primul organism internațional care urma să vegheze la menținerea păcii. Prin semnarea tratatului, România recunoștea și această organizație al cărei membru fondator va fi.
Contribuția importantă a României la pacea și ordinea mondială a făcut ca prestigiul internațional de care se bucura țara noastră să atingă cele mai înalte niveluri, iar omagiul nostru celor care au dus România pe culmi nemaiatinse până în acel moment este firesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.