Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 octombrie 2009
procedural · respins
Teodor Viorel Meleșcanu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
În legătură cu programul de lucru, propunerea este să desfășurăm azi lucrări în plen de la ora 9.00 la ora 13.00: probleme organizatorice și dezbaterea proiectelor de lege înscrise în ordinea de zi aprobată.
Vă rog să vă exprimați prin vot în legătură cu programul de lucru, și anume lucrări până la ora 13.00.
Cu 59 de voturi pentru, un vot împotrivă și nicio abținere, s-a aprobat programul de lucru.
Trecem la punctul 1 din ordinea de zi – Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 26–31 octombrie 2009.
Stimați colegi,
Urmează să aprobăm programul de lucru al Senatului pentru perioada 26–31 octombrie 2009. Este vorba de săptămâna viitoare. Propunerea Biroului permanent este ca luni, începând cu ora 15.00, să avem plen, așa cum știți: declarații politice, voturi pe rapoarte și voturi finale, dezbateri de proiecte, întrebări, interpelări și răspunsuri, transmise la radio.
Marți, 27 octombrie, pentru că suntem destul de în urmă cu procesul legislativ, avem, de asemenea, propunerea ca de la ora 9.00 la 13.00 să desfășurăm lucrări în plenul Senatului, cu dezbaterea proiectelor de lege înscrise în ordinea de zi; la ora 13.00 – ședința Biroului permanent, iar după-amiază, de la ora 15.00, lucrări în comisiile permanente.
Miercuri, de asemenea, propunerea Biroului permanent este să desfășurăm lucrări în plenul Senatului de la ora 9.00 la 13.00, iar după-amiază – lucrări în comisiile permanente.
Joi, 29 octombrie, lucrări în comisiile permanente, iar vineri și sâmbătă, activități în circumscripțiile electorale.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.