Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 septembrie 2007
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Agung Laksono
președintele Camerei Reprezentanților din Indonezia
Discurs
De asemenea, în timpul vizitei noastre aici, în România, aș vrea să ne gândim la prietenia comună și la lupta pentru solidaritate. În timpul acestor ani istorici prin care am trecut, țările noastre au trecut prin timpuri bune și mai grele și sunt multe schimbări în afacerile interne. Am urmat îndeaproape creșterea multor țări care nu se potriveau standardelor democrației, drepturilor omului și abilităților economice, dar care astăzi s-au îndreptat către un viitor mai luminos și stabil.
Din 1998, când a început în Indonezia reforma politică, Parlamentul are un rol și funcții care balansează puterea executivă. Astăzi, mecanismul este echilibrat în sistemul nostru politic. Cu toate acestea, încercăm în continuare să consolidăm democrația din țara noastră și, în același timp, ne îndreptăm eforturile economice către direcția potrivită, care este aceea de a îmbunătăți economia națională.
Parlamentul indonezian consideră că democrația este esențială pentru dezvoltare. Credem, de asemenea, că prietenia între două democrații, cum sunt România și Indonezia, va contribui la stabilitatea și pacea internațională.
Excelența Voastră, domnule președinte Bogdan Olteanu, și onorați membri ai Parlamentului român,
Parlamentul indonezian se așteaptă la viitoare schimburi între cele două Parlamente, pentru a consolida relațiile dintre ele și pentru a ne încuraja să explorăm și alte domenii de cooperare, dincolo de ceea ce am realizat până acum. Cred că Guvernele noastre trebuie să se gândească la un viitor mai bun și la beneficiile pentru ambele țări.
În cadrul vizitelor anterioare dintre Parlamentele noastre am discutat chestiuni de cooperare posibilă în domenii cum ar fi: energia, securitatea, educația și cultura, turismul și combaterea crimei organizate. Mi s-a spus că nu s-a realizat niciun fel de progres în urma convențiilor anterioare din cauza unor mecanisme necorespunzătoare. Cu toate acestea, sunt sigur că avem în continuare posibilitatea să explorăm potențialul, pentru a realiza proiecte în comun.
În încheiere, aș vrea să vă felicit cu ocazia integrării în Uniunea Europeană. Cred că, în cadrul unei Europe în dezvoltare, România va contribui pozitiv la țelurile și obiectivele Uniunii Europene.
Aș vrea, de asemenea, să vă spun mai multe despre transformarea continuă a Organizației Interparlamentare ASEAN în Adunarea Interparlamentară ASEAN, care reprezintă o piatră de cotitură pentru viitorul țărilor din Asia și va contribui la o dezvoltare semnificativă a acestora. Sperăm ca Parlamentul European și ASEAN să ajungă la o colaborare, să ajungem să avem programe comune, de care să putem profita în egală măsură.
Vă mulțumesc foarte mult pentru primirea călduroasă. Vreau să vă spun că ne-am simțit foarte bine în țara dumneavoastră foarte frumoasă și cu o istorie bogată.
Aș vrea, de asemenea, să vă adresez invitația de a vizita Indonezia și Parlamentul nostru. Suntem nerăbdători să ne întâlnim din nou cu dumneavoastră, domnule președinte și dragi membri ai Parlamentului român, în Indonezia.