Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 mai 2013
Informare · respins
Corneliu Mugurel Cozmanciuc
Discurs
În lunga perioadă a anilor de comunism prin care a trecut România, au fost afectate grav câteva drepturi fundamentale pentru orice cetățean român. Atingerea cea mai gravă a fost adusă dreptului de proprietate. Nu trebuie să uităm, acum – după 23 de ani de democrație – de toți cei care au suferit de-a lungul timpului pentru pierderea proprietăților, prin acțiunile abuzive ale puterii comuniste.
Astfel, prezumarea caracterului licit al averii este una dintre condițiile de bază pentru principiile după care își ghidează acțiunea politică orice liberal. Mai mult decât atât, orice modificare a dreptului de proprietate în noul proiect constituțional trebuie privită cu maximă responsabilitate, în condițiile în care normele care protejează acum acest drept sunt în acord perfect cu prevederile europene în domeniu. De asemenea, nu putem ignora sau diminua rolul justiției, care trebuie să fie în continuare singura instanță ce poate decide asupra bunurilor dobândite ilicit în urma unor infracțiuni. Acest lucru este cu atât mai întemeiat cu cât, în momentul de față, avem și o decizie a Curții Constituționale, care s-a pronunțat asupra faptului că articolul 44 din Constituție nu poate face obiectul revizuirii.
În calitate de liberal trebuie să enunț din nou faptul că dreptul de proprietate este unul inalienabil și intangibil. Vreau să reamintesc că în anul 2000 Partidul Național Liberal a avut
o amplă acțiune de strângere de semnături pentru susținerea inițiativei ce avea în vedere înlocuirea termenului de „ocrotire” a proprietății cu cel de „garantare” a dreptului de proprietate. Această acțiune a liberalilor a creat premisele pentru ca dreptul de proprietate să beneficieze de intangibilitate, indiferent de culoarea politică a actorilor ce se vor perinda la conducerea tării.
În contextul de astăzi, când intenționăm o nouă revizuire a Legii fundamentale, trebuie să avem în vedere și să protejăm victoriile democratice obținute de-a lungul timpului și să nu facilităm interpretări și răsuciri ale legii în ceea ce privește drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor români. Trebuie să ne amintim că astfel de victorii au făcut posibilă consolidarea democrației în România postdecembristă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.