Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 septembrie 2013
Informare · informare
Marian Neacșu
Discurs
În maximum un minut, un foarte scurt răspuns, domnule președinte.
În primul rând, am să-i răspund colegului meu că ședința a început ceva mai târziu pentru că, evident, pe o anumită perioadă, n-am avut cvorumul pentru începerea ședinței și, chiar dacă recunosc lucrul ăsta, cred că ar trebui să se uite în spatele Domniei Sale să vadă că are prezenți doar 16 deputați în sală.
Asta ar fi prima observație.
A doua, evident că apreciez spiritul anticipativ. Domnia Sa a remarcat aici că această ședință, care a început acum 10 minute, se va termina cu 20 de minute mai devreme. Ei, eu mă tem că nu știu când se va termina, eu cred că se va termina exact atunci când trebuie să se termine.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.