Adrian Moisoiu

În primul rând, vreau să-i răspund în replică domnului deputat Kerekes Károly că, deși nu este vorba despre un primar al PRM-ului, ci este vorba despre un primar PSD în cazul comunei Sovata, întrebarea ar fi cine a inițiat și propagă cu obstinație separatismul de toate gradele? Cine promovează autonomia Ținutului Secuiesc?

Și vreau să-l asigur pe domnul deputat Kerekes Károly că și domnul ministru Borbély ar fi putut fi ales primar la municipiul Târgu-Mureș dacă ar fi avut puterea să se dezlipească, să se dezică public de autonomia Ținutului Secuiesc, deci de Programul UDMR-ului.

Am două declarații politice, una „Bacalaureat politic”, pe care am să o depun, împreună cu domnul deputat Magheru, și una care are ca motto „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,/ Țara mea de glorii, țara mea de dor?/ Brațele nervoase, arma de tărie,/ La trecutu-ți mare, mare viitor!”.

Această declarație politică se intitulează „Un gând pios la comemorarea a 119 ani de la moartea lui Mihai Eminescuˮ.

Sunt mândru că întâmplarea a făcut să fiu născut la 15 ianuarie, în aceeași zi cu marele Mihai Eminescu și, deoarece la anul nu voi mai fi la acest microfon, permiteți-mi să aduc un omagiu celui despre care, în urmă cu 119 ani, ziarul „Românul” din 16 iunie 1889 anunța sec la rubrica „Știri”: „Eminescu nu mai este. Înmormântarea în ziua de 17 iunie. Corpul poetului este depus în groapă, la umbra unui tei din cimitirul Bellu.”

Cel despre care Traian Demetrescu a scris: „Și numai ești!...O groapă sub rânjetele-i crunte/ Cuprinse necuprinsul din geniala-i frunte!/ Și după cum în viață a fost eternul dor:/ Tu dormi, tu dormi acum sub teiul plângător!”

Da, Eminescu a trecut în neființă în urmă cu 119 ani... Cel despre care Alexandru Vlahuță scria: „Tot mai citesc măiastra-ți carte/ Deși o știu pe din afară:/ Parcă urmând șirul de slove/ Ce-a tale gânduri semănară”.

Iar Victor Eftimiu: „Și floarea teiului e-n toi/ Furtunile se potoliră/ Mai freamătă măiastra liră/ Mai cântă Eminescu-n noi.”

Cel despre care titanii literaturii române, dintre care am să citez câțiva, aleși aleatoriu, scriau:

Tudor Arghezi: „Pășiți încet, cu grijă tăcută, feții mei./ Să nu-i călcați nici umbra, nici florile de tei.”... „A vorbi de poet este ca și cum ai striga într-o peșteră vastă... Nu poate să ajungă vorba la el fără să-i supere tăcerea. Numai graiul

coardelor ar putea să povestească pe harpă și să legene, din depărtare, delicata lui singurătate.”

Mihai Beniuc: „Pe Eminescu noi, poeții tineri,/ Zadarnic încercăm, nu-l vom ajunge./ Cântecele lui fără seamăn/ Sunt pentru noi miraj de neatins.”

Marin Sorescu: „Acest tânăr cu ochi mari,/ Cât istoria noastră,/ Trecea bătut de gânduri/ Din cartea chirilică în cartea vieții,/ Tot numărând plopii luminii, ai dreptății, ai iubirii,/ Care îi ieșeau mereu fără soț....Și pentru că toate acestea/ Trebuiau să poarte un nume,/ Un singur nume,/ Li s- a spus/ EMINESCU.”