Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2023
other · respins
Eugen Neață
Aprobarea modificării ordinii de zi
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia pentru antreprenoriat și turism au fost sesizate, spre dezbatere pe fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 46/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, trimis cu adresa PL-x 368/2017 din 23 octombrie 2017.
Camera Deputaților este Camera decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 16 octombrie 2017.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 46/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, în sensul acordării, în limita resurselor bugetare alocate cu această destinație, de către instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, în perioada 1 iulie 2017 – 30 noiembrie 2018.
La întocmirea prezentului raport comun, membrii celor două comisii au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci; avizul favorabil al Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului; avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale; avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități; adresa Ministerului Finanțelor Publice; punctul de vedere al Guvernului; amendamentele înregistrate, inițiate de 39 de deputați aparținând Grupului PNL.
În conformitate cu prevederile art. 62 și art. 64 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia pentru antreprenoriat și turism și-au desfășurat lucrările în ședințe separate.
Membrii Comisiei pentru muncă și protecție socială au examinat proiectul de lege în ședințele din 15 ianuarie 2018, 16 octombrie 2018, 19 mai 2020 și 30 martie 2021, iar membrii Comisiei pentru antreprenoriat și turism au examinat proiectul de lege în ședința din data de 27 septembrie 2022.