Antonella Marinescu

„În regimul Băsescu-Boc presa mai este a patra putere în stat?”

Este aproape un truism faptul că sintagma „a patraa putere în stat”, atribuită presei, era menită să o situeze pe aceasta în rândul celorlalte trei puteri deja clasicizate: puterea legislativă, cea executivă și cea judecătorească.

În calitatea sa de formator și de reprezentant acid al opiniei publice, presa devenea putere pentru că nu permitea și nu permite deviațiile de la principiile democrației și demască abuzurile de orice fel. Pe cale de consecință, această funcție esențială îndeplinită de presă i-a atras definirea de „câine de pază al democrației”. Aceasta ne-o spune în esență teoria referitoare la puterile în stat și cele referitoare la rolul presei într-un stat democratic.

În practica politică românească actuală, sub patronajul despotic și parcă blestemat al celor doi „B” – Băsescu, Boc –, constatăm cu stupoare nu numai o intuiție extrem de vizibilă la acțiuni de anihilare a celorlalte două puteri, Parlamentul și puterea judecătorească, cât mai ales un război total împotriva libertății presei, ca ultim obstacol în calea unei nesătule vocații dictatoriale, vocație dictatorială materializată și în utilizarea excesivă de către președinte a sintagmei „șeful statului/conducătorul statului”, sintagmă folosită cu predilecție de către Ion Antonescu.

Războiul împotriva presei se derulează în România în formă grobiană și a fost condus de „șeful statului”. Prima lui formă a fost manipulativă. Astfel, atunci când presa atacă un subiect sensibil, „șeful statului” lansează un eveniment de presă, direct sau prin interpuși (vezi scandalul „biletelor”, bomba de la Focșani și câte și mai câte...), menit să redirecționeze dezbaterile publice.

Aceasta a fost etapa manipulativă, blândă, de tip _public relations made in Romania_ , blândețea invocată dispărând doar atunci când, în lipsă de subiecte, s-a apelat la arestări televizate în direct, cu surle și trâmbițe, pentru a convinge vulgul de intransigența procurorilor pan băsescieni.

O a doua formă, și mai brutală, cu o evidentă nuanță ciobănească, a fost aceea a utilizării de expresii și sintagme greu de suportat, inclusiv de hârtia de scris. Expresii golănești de tipul „țigancă împuțită”, „găozar”, „tonomate cu euro”, toate cu trimitere directă la jurnaliști și profund ofensatoare, au făcut, probabil, deliciul golănimii de cartier, poziționându-l pe „șeful statului” în rândul acesteia. Această etapă o puteam defini drept etapa golăniei prezidențiale.

O a treia etapă, în încercarea disperată de a subjuga ultima redută în fața instaurării totalitarismului, a fost reprezentată de ceea ce experții, în războiul informațional, numesc „contracararea pe resurse”. În acest context enumăr încercarea de impozitare excesivă a drepturilor de autor, încercarea de preluare brutală a trustului de presă Realitatea TV, conform mărturiei publice a lui Sorin Ovidiu Vîntu.