Maria Dragomir

„În România nu trebuie admise plăți în altă monedă decât moneda națională, leul!”

Tot scandalul care a cuprins România, în ultima vreme, scandal declanșat de situația împrumuturilor cetățenilor români în franci elvețieni, nu a avut altă consecință – cu excepția dramei celor care trec prin această situație foarte grea – decât să evidențieze că România are, în acest moment, o mare problemă. Evoluția cursurilor altor monede decât cea națională, de la euro la dolar, iar acum, francul elvețian, acutizează o situație extrem de gravă, pe care guvernanții și conducătorii financiari ai României în ultimii 25 de ani au tot tolerat-o.

Să nu uităm că în primii ani de după 1989, atunci când înfloriseră consignațiile pe tot cuprinsul patriei, iar unele dintre ele afișau prețurile în... dolari, a fost dată o hotărâre de guvern prin care s-a interzis plata în România în altă monedă decât moneda națională. În acel moment oamenii care aveau lei (și erau mulți, în acei primi ani) nu au mai avut probleme pentru a-și procura cele pe care le doreau, în valută. Nu am urmărit, nu am avut ocazia să văd ce se întâmplă în logica acestei hotărâri de guvern în zona băncilor comerciale.

Acum însă, când cetățenii se plâng de situația dezastruoasă în care au ajuns, se vede tot mai clar că atunci, în 1990, nu s-au luat măsurile până la capăt. Pentru că, să nu uităm, acum vorbim despre situația francului elvețian, dar într-o situație asemănătoare s-au aflat nu cei câteva zeci de mii care au făcut împrumuturi în franci elvețieni, ci milioane de români care s-au împrumutat în euro. Nu a fost atât de acută trecerea, dar să nu uităm că, acum câțiva ani, euro era 3,1 lei, iar astăzi bate 4,5 lei, o creștere mai spectaculoasă decât francul elvețian, în acest moment.

Mergând și mai departe pe logica acestei realități, este firesc să ne referim și la o altă situație extrem de gravă, aceea a facturilor calculate în euro. Chiar așa, de 25 de ani, Guvernele României, Banca Națională, guvernatorul BNR nu

au realizat aberația acestei situații?! Cum, de ce să fie emise facturile la telefonia mobilă, de exemplu, în euro, atât timp cât moneda de plată în România este leul?! La fel trebuia emisă o lege încă de atunci – lege care există în multe alte țări – prin care se interzice realizarea unui împrumut, de pe teritoriul României, în altă monedă decât moneda națională, leul. Este treaba băncii să-și calculeze dobânzile, să-și aranjeze contractele, să urmărească toate cursurile, leu-euro, leu-dolar, leu-franc elvețian, dar nu să ajungem în situația inacceptabilă, din acest moment, când un reprezentant al Băncii Naționale a României (!) să spună, textual: „dacă am aplica măsuri de denominare, unele bănci ar fi în situația de a da faliment”. Adică să nu dea băncile faliment, să dea cetățeanul român. El poate!

Situația este inadmisibilă și, repetăm, nu este vorba numai despre împrumuturile emise în valută, este vorba despre toate facturile emise în România. Se impune, de urgență, o lege sau două prin care să se reglementeze aceste două situații inadmisibile: