Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 aprilie 2014
other · adoptat
Ștefan Petru Dalca
Propunerea legislativă pentru m
Discurs
„În România, Ziua internațională a autismului este ziua îngerilor cu aripi atrofiate guvernamental”
Propusă de către reprezentanții Statului Qatar și consfințită prin Rezoluția 62/139 a Adunării Generale a Națiunilor Unite în 1989, Ziua internațională de conștientizare a autismului a avut patru mari obiective, așa cum sunt ele enunțate în amintita rezoluție.
În România, dacă primul obiectiv al rezoluției a fost respectat (stabilirea zilei de 2 aprilie ca fiind ziua internațională), celelalte obiective încă sunt în stadiu de deziderat. Astfel, vor mai trece mulți ani până când toate ONG-urile și toate organizațiile publice și private să participe, să marcheze această zi, iar pentru creșterea gradului de conștientizare a autismului la toate nivelurile societății încă mai avem mulți pași de făcut.
M-am bucurat, totuși, să aflu că societatea civilă este mai responsabilă decât instituțiile statului și că inclusiv în acest an s-au organizat diverse acțiuni pentru conștientizarea autismului. În aproape toate județele țării, anul acesta vom fi martorii unor acțiuni gândite să atragă atenția publicului larg asupra existenței și problemelor cu care se confruntă persoanele din spectrul autist. La Focșani, un marș al autismului va avea ca punct final eliberarea de baloane albastre către cer. La Iași va fi organizat „Marșul diversității” între Piața Unirii și Palas. Acolo, copiii cu autism, elevi și studenți ieșeni, vor forma o fundă umană care va reproduce fundița din piesele de puzzle acceptată ca simbol al autismului, reprezentând diversitatea din comunitatea în care trăim. La Bistrița, beneficiarii centrului „Micul Prinț” și copiii din mai multe grădinițe și școli vor împodobi un pietonal și turnul unei biserici cu baloane albastre. Iată doar câteva dintre acțiunile societății civile prin care aceasta a înțeles să contribuie la creșterea gradului de conștientizare a autismului.
Nu voi apela la statistici pentru a prezenta situația persoanelor cu autism din România, comparativ cu alte state ale lumii. Este suficient să spun că, dincolo de statistica Ministerului Sănătății, numărul real al persoanelor diagnosticate cu autism se estimează la cel puțin 15.000.
Nu pot însă, în această zi, să nu amintesc răspunsul oferit de Ministerul Sănătății la o interpelare pe care a formulat-o doamna deputat Liliana Mincă în cursul anului trecut, cu privire la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2010, care ar fi trebuit să reglementeze serviciile integrate de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist. La trei ani de la promulgare, legea încă nu era aplicabilă din cauză că normele metodologice nu erau elaborate. Aceasta este România în care trăim și în care, ca și în alte domenii, problematica persoanelor cu autism este abordată cu lipsă de responsabilitate guvernamentală. După ce s-au cerut explicații ministerului de resort, răspunsul a fost unul pur românesc. I s-a răspuns că normele metodologice nu au fost elaborate pentru simplul motiv că actul normativ conținea neconcordanțe de natură juridică și astfel a devenit imposibil de aplicat. De la promulgarea legii până la interpelarea doamnei deputat au trecut trei ani, în care statul român nu a elaborat altă lege, trei ani în care nimeni nu a considerat de cuviință că legea concepută stângaci la stâna vreunui baron parlamentar trebuia modificată și promulgată. Exact cu un an în urmă, la 19 martie 2013, Ministerul Sănătății a comunicat că va susține adoptarea unei noi propuneri legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 151/2010. De atunci a mai trecut un an în care nu s-a întâmplat nimic. Dar reprezentanții statului, anul trecut, ca și anul acesta, au găsit doza necesară de cinism pentru a susține, de Ziua internațională a conștientizării autismului, că statul este preocupat de soarta persoanelor diagnosticate cu autism. Cu greu pot fi găsite cuvintele care să exprime lipsa de responsabilitate a guvernanților.