Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 februarie 2016
Informare · adoptat tacit
Nini Săpunaru
Discurs
În ședința din 18 noiembrie 2015, plenul Camerei Deputaților a hotărât retrimiterea proiectului de lege la comisie, în vederea reexaminării și întocmirii unui raport înlocuitor.
Suntem Cameră decizională.
Ordonanța are ca obiect de reglementare crearea cadrului juridic adecvat pentru implementarea noilor scheme de plăți în agricultură, potrivit prevederilor actelor europene din domeniu, în vederea îndeplinirii angajamentelor ce revin României, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, în cadrul politicilor agricole comune.
Membrii Comisiei pentru agricultură au reexaminat proiectul de lege menționat mai sus în ședința din 8 decembrie 2015. La lucrările comisiei și-au înregistrat prezența un număr de 33 de deputați, din totalul de 35 de membri.
În urma reexaminării proiectului de lege și a opiniilor exprimate de membrii comisiei, s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, să se supună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2015, cu amendamentele admise, prezentate în anexa nr. 1, și amendamentele respinse, prezentate în anexa nr. 2, care fac parte integrantă din prezentul raport.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.