Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 martie 2009
Declarații politice · Trimis la votul final
Radu Bogdan Țîmpău
Discurs
În Senatul României, miercuri, 25 februarie 2009, a fost respinsă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2008, care asigura elevilor din ciclul liceal câte un calculator tip desktop destinat studiului la domiciliu.
Gestul demonstrează, încă o dată, deși nu era nevoie, că nu există o preocupare reală pentru educația elevilor, că se adoptă doar acele acte normative care aduc beneficii unei clientele, și nu sistemului de învățământ.
Părerea Guvernului referitoare la acest proiect de lege a fost că mult mai profitabil pentru elevi este să se asigure calculatoare chiar în sala de clasă, astfel încât toate orele din programă să poată beneficia de aportul lor. Însă, conform ordonanței, fiecărui elev din clasa a IX-a și a X-a i se asigura câte un calculator tip desktop pe care să-l poată utiliza la domiciliu, pentru studiu individual, urmând ca la finalul ciclului liceal sau la plecarea definitivă din unitatea școlară să-l returneze instituției de învățământ.
Această inițiativă contribuia la îmbunătățirea calității actului educativ, prin utilizarea tehnicilor moderne de predare și învățare, la asigurarea flexibilizării surselor de informare, la ameliorarea comunicării între principalele niveluri ale sistemului de educație, precum și la creșterea nivelului de participare la educație. Proiectul este unul normal pentru o țară integrată în Uniunea Europeană, pentru o țară care dorește ca educația elevilor să aibă la bază crearea de competențe.
Având în vedere că Senatul României a fost prima Cameră sesizată asupra acestui proiect, nu ne rămâne decât să sperăm că puterea va realiza care sunt beneficiile acestui proiect și-l va adopta în forul decizional, adică în Camera Deputaților.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.