Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 martie 2015
other
Hubert Petru Ștefan Thuma
Discurs
În societatea modernă, protecția mediului înconjurător este considerată o condiție obligatorie atunci când discutăm despre dezvoltare durabilă și politici economico-sociale. Partidul Național Liberal și-a asumat întotdeauna, nu numai atunci când a participat la actul de guvernare, proiectele și procedurile necesare consolidării protecției mediului.
În acest moment, considerăm că domeniul protecției mediului se află într-un moment critic și se impun măsuri urgente de reorganizare a aparatului administrativ și a instituțiilor subordonate, precum și elaborarea politicilor publice necesare atingerii țintelor asumate prin semnarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. La fel ca și în alte ramuri ale economiei românești, trebuie să creștem rata de absorbție a fondurilor europene și să atragem resursele disponibile din mediul universitar și de cercetare.
Având în vedere scandalurile pe teme de mediu în care România a fost implicată în ultimii ani, Partidul Național Liberal își asumă în mod real și deschis obligația de a supune spre consultare publică efectivă toate deciziile cu impact asupra mediului și de a continua și consolida parteneriatul cu reprezentanții societății civile. Asemenea decizii, cum sunt cele referitoare la explorarea și exploatarea gazelor de șist sau exploatarea cu cianuri a zăcământului de la Roșia Montană, vor trebui luate exclusiv pe baza rezultatelor unor cercetări de specialitate riguroase, care să identifice riscurile de mediu, cu consultarea organizațiilor profesionale și a societății civile. Deciziile cu impact asupra mediului nu trebuie să aibă culoare politică. Asemenea decizii trebuie bazate pe acordul întregii societăți, pornind de la principiul că dreptul la un mediu curat pe termen lung este superior posibilelor avantaje economice pe termen scurt sau mediu.
În cea mai mare parte a țărilor care fac parte din Uniunea Europeană cetățenii au învățat să utilizeze rațional și eficient resursele naturale, transformând protecția mediului într-un atribut al civilizației. Același lucru este obligatoriu să se întâmple și în țara noastră. Mai mult de atât, trebuie să folosim instrumentele economice și fiscale pe care statul român le are la dispoziție pentru a sprijini inițiativele și investițiile în domeniul protecției mediului și limitării efectelor negative ale schimbărilor climatice asupra locuirii umane. Extinderea cooperării internaționale prin participarea la programe și proiecte transfrontaliere și o mai bună prezență a României în organismele reprezentative la nivel european și internațional constituie, în aceeași ordine de idei, priorități ale agendei de mediu a Partidului Național Liberal.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.