Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 iulie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Sulfina Barbu
Discurs
În temeiul art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaților plenul Camerei a hotărât retrimiterea Proiectului de lege privind aprobarea acestei Ordonanțe de urgență nr. 3/2010 pentru modificarea și completarea Legii apelor nr. 107 din 1996 în ședința din 8 iunie 2010.
La această reexaminare s-a întocmit un raport suplimentar și potrivit art. 75 din Constituția României, republicată, Camera Deputaților este Cameră decizională.
La reexaminare am avut în vedere toate avizele favorabile, obiectul de reglementare l-a prezentat reprezentantul Guvernului.
În consecință, potrivit art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, comisiile au reexaminat proiectul de lege în data de 9 iunie 2010, în ședințe separate.
La Comisia pentru administrație au participat 32 de deputați din 33 de membri, iar la Comisia pentru agricultură 27 de deputați din 27 de membri.
Față de cele menționate anterior, membrii celor două comisii au hotărât cu unanimitate de voturi adoptarea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2010, cu amendamentele admise, cuprinse în anexa la prezentul raport.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.