Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 mai 2010
Declarații politice · retras
Cristina Ancuța Pocora
Discurs
În ultimele trei luni de zile, din cauza politicilor fiscale înțelepte ale Guvernului Boc, doar în București peste 220 de persoane au ajuns să trăiască pe stradă, iar 16,3% și-au pierdut locul de muncă în același interval de timp. Acesta este rezultatul analizei organizației neguvernamentale Samusocial din Capitală, organizație care oferă servicii de asistență socială, medicală, consiliere psihologică, posibilitatea de igienizare și medicamente persoanelor adulte, fără adăpost. Cauzele care au dus la această situație sunt pierderea locului de muncă și imposibilitatea oamenilor de a-și plăti întreținerea sau chiria.
Nu numai că situația pentru acești oameni nu va reveni la normal, dar perspectivele sunt și mai sumbre la nivel național, dacă luăm în calcul doar declarația ministrului finanțelor, Sebastian Vlădescu. Acesta a afirmat că „România va ieși foarte greu din cercurile vicioase care nu îi permit să aibă resurse pentru investiții, fără o ajustare extrem de rapidă și de solidă a pensiilor și a salariilor”, asta în timp ce, în paralel, noul Guvern al Ungariei a anunțat că intenționează să diminueze taxele în acest an pentru a facilita crearea de noi locuri de muncă și pentru a revigora investițiile, într-o economie afectată de recesiune, după cum a declarat vicepreședintele partidului FIDESZ, Mihaly Varga, citat de Reuters.
Mai mult, Guvernul Boc-Udrea are intenția de a desființa cota unică de impozitare, de a majora impozitul pe profit și de a dubla valoarea taxelor și impozitelor locale, adică exact pe dos decât măsurile anticriză adoptate de alte state, care au dat rezultate în lupta cu criza mondială.
Împovărarea fiscală a românilor va fi atât de puternică încât PNL consideră că o asemenea inițiativă a Guvernului Boc-Udrea este o tentativă de asasinat economic la adresa celui mai productiv segment al societății românești: clasa mijlocie.
Asasinatul economic a început, deja, odată cu instalarea Guvernului păstorit de președintele Traian Băsescu, cifrele centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) fiind edificatoare: aproape 141.000 de bugetari și-au pierdut locurile de muncă de la începutul lui 2009.
Dintre aceștia, angajații concediați din sectorul privat sunt de cinci ori mai mulți decât cei care provin din sectorul bugetar. În total, s-au înregistrat 765.285 de șomeri la sfârșitul lunii martie 2010. Este cea mai mare cifră atinsă în ultimii șapte ani de zile. Se pare că previziunile șefului misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, conform cărora „per total, un milion de șomeri este cu siguranță posibil”, devin realitate.
Acestea sunt consecințele iresponsabilității și incompetenței echipei conduse de premierul Emil Boc care, recent, afirma: „Misiunea de bază a acestui Guvern e salvarea și crearea locurilor de muncă pentru români”.
Sună cinic, dar dacă va continua pe aceeași linie, Guvernul Boc-Udrea ar putea, la fel de bine, să adopte sloganul sinistru „Munca vă va face liberi!”.