Raluca Surdu

În urmă cu câteva săptămâni v-am supus atenției argumentele mele despre nevoia de a crea condiții de studiu europene pentru un învățământ românesc cu adevărat performant.

Astăzi vreau să supun atenției dumneavoastră situația școlară actuală a copiilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate la muncă, o problemă gravă și care necesită urgent rezolvare. Acești copii sunt vulnerabili, iar acest lucru trebuie să înceteze.

Îmi doresc, alături de toți colegii mei liberali, așa cum am mai declarat, ca școala să ofere aceleași condiții pentru toți elevii, indiferent de situația familială sau indiferent de localitatea unde studiază, fie că aceasta se află în zona rurală sau în zona urbană. În același timp, trebuie să identificăm rapid elementele necesare pentru a le transpune într-un proiect de lege destinat reglementării situației copiilor cu părinții plecați în străinătate. Consider că educația școlară este cu atât mai importantă pentru copiii aflați în această situație.

La nivel european există acte normative sau rezoluții ale Parlamentului European care reglementează situația copiilor proveniți din familii de emigranți. O rezoluție a Parlamentului European din 12 martie 2009 atrage atenția asupra acestei probleme stringente și solicită Comisiei Europene și statelor membre să adopte măsuri concrete pentru îmbunătățirea situației sociale și educaționale și pentru o mai bună informare asupra drepturilor și oportunităților pe care le au acești copii și părinții lor. Statisticile oficiale publicate de Ministerul Muncii ne indică, la nivelul lunii martie 2013, un număr de 82.073 de copii ai căror părinți sunt plecați în străinătate. Numărul familiilor aflate în această situație este de aproape 59.000, dintre care 16.300 sunt familii cu ambii părinți plecați la muncă în străinătate. Studiile pe această temă ne prezintă câteva efecte negative asupra acestor copii, manifestate la nivel emoțional, educațional și social; deseori apare fenomenul de excluziune socială. Performanța școlară este și ea afectată, pentru că de cele mai multe ori acești copii manifestă un comportament antisocial, iar lipsa controlului parental conduce la consumul de substanțe interzise. Această descriere este, din păcate, o realitate deseori întâlnită în România și o sursă principală a abandonului școlar.

Legea nr. 272/2004 care reglementează protecția și drepturile copilului trebuie completată cu un capitol dedicat exclusiv copiilor rămași singuri. Strategia Națională pentru Apărarea Drepturilor Copiilor 2008–2013 subliniază vulnerabilitatea acestor copii. Unul dintre obiectivele operaționale ale acestei strategii îl reprezintă „conștientizarea populației, precum și a autorităților privind importanța menținerii relațiilor dintre copiii și părinții plecați la muncă”.

În școlile din România lipsesc instrumentele fundamentale care să îi ajute pe copiii rămași singuri. Lipsa colaborărilor dintre centrele de asistență socială și psihologul școlar, lipsa unor servicii socioeducaționale de tip _after school_ sunt lipsurile majore actuale. Serviciile socioeducaționale, prin care să fie menținut interesul copiilor pentru învățare, o consiliere adecvată pentru o adaptare optimă la situația cu care se confruntă sunt o necesitate și trebuie să devină realitate în cel mai scurt timp. Educația școlară clasică trebuie alternată cu educație nonformală, prin care să valorificăm potențialul fiecărui elev, mai ales al celor care au părinții plecați la muncă în străinătate, să îi ajutăm la formarea abilităților de viață, la responsabilizarea civică a elevilor și, nu în ultimul rând, la combaterea excluziunii sociale și a abandonului școlar din partea celor care provin din familii de emigranți. Totul trebuie corelat cu acțiuni ferme ale instituțiilor publice și ale sectorului nonguvernamental de profil, prin monitorizarea și asistența permanentă și consilierea specială pentru acești copii.