Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 octombrie 2016
Declarații politice · respins
Florin Iordache
Discurs
## **Doamna Oana Silvia Țoiu** – _secretar de stat_
_în Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Conform Legii asistenței sociale nr. 292 din 2011, principala formă de sprijin pentru prevenirea și combaterea sărăciei și riscului de excluziune socială este venitul minim de incluziune acordat din bugetul de stat ca diferență între nivelurile prevăzute prin lege specială și venitul net al familiei sau al persoanei singure, realizat sau obținut într-o anume perioadă de timp, în scopul garantării unui venit minim fiecărei persoane din România.
Pornind de la cele trei programe actuale, proiectul de lege își propune: introducerea unui program modern de corelare a celor trei programe existente; reducerea diferențelor dintre mediul urban și mediul rural, prin luarea în considerare a autoconsumului în agricultura de subzistență; consolidarea componentei pro muncă, prin introducerea de stimulente financiare în cadrul tuturor componentelor VMI și păstrarea unei părți din veniturile câștigate în muncă, astfel încât acțiunea socială își schimbă sensul de la o intervenție reactivă la una proactivă; efectuarea de plată unică lunară pentru aceeași familie, ceea ce înseamnă costuri administrative reduse; este păstrată nevoia de a menține copiii în școală, precum și obligativitatea de a nu refuza locuri de muncă sau formarea profesională.
Guvernul susține raportul comisiei.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.